Ultimele stiri
Home Eveniment Avocaţii - la un pas de protest judiciar, Tribunalul - la un pas de faliment

Avocaţii - la un pas de protest judiciar, Tribunalul - la un pas de faliment

Email Imprimare PDF

 

 

Avocaţii nemţeni au fost la un singur pas de a bloca activitatea în toate dosarele penale în care se impune acordarea de aistenţă juridică din oficiu.

Şi asta pentru că ei nu şi-au primit onorariile pentru asistenţa judiciară oferită de la începutul anului până în prezent. În această postură sunt 80 de avocaţi din cadrul Baroului Neamţ care de aproape trei luni nu şi-au primit drepturile băneşti. Problemele sunt generate de faptul că Ministerul Justiţiei nu a virat fondurile necesare pentru renumerarea avocaţilor, potrivit avocatului Valentin Trifescu, decanul Baroului Neamţ. "Planificasem pentru vineri, 15 aprilie, să declanşăm un protest motivat de faptul că Tribunalul Neamţ nu a virat sumele restante (vreo 180 de milioane lei vechi) care ni se cuvin pentru activităţile judiciare prestate din oficiu. Însă am primit o adresă de la Tribunalul Neamţ şi de la Ministerul Justiţiei că până la sfârşitul lunii aprilie vom încasa banii. Am suspendat protestul până la data de 1 mai, când va fi declanşat dacă nu vom primi banii promişi", a declarat avocatul Valentin Trifescu, decanul Baroului Neamţ.

Practic, ar fi vorba despre 56.975 lei pentru luna ianuarie, 60.175 pentru luna februarie şi 62.700 pentru luna martie, bani datoraţi avocaţilor din oficiu. 

 

"Tribunalul e aproape de faliment"

 

Reprezentanţii Tribunalului Neamţ pun întârzierile de plată ale avocaţilor pe seama crizei financiare. Mai mult, ei spun că Tribunalul este la iun pas de faliment. "Nu-i prima dată când suntem în situaţie de criză, având în vedere situaţia alocării bugetare şi a datoriilor. Putem spune că, dacă ar exista un punct de vedere legislativ, Tribunalul este aproape de faliment. Pe trimestrul II au fost alocaţi 597.000 lei. Sunt restanţe la chirie, utilităţi, la tonere şi hârtie. Bugetul alocat pe aprilie este foarte mic. Avocaţii au înţeles şi au amânat protestul până la sfârşitul lui aprilie, timp în care sperăm să se rezolve problemele", a declarat judecătorul Iulian Mitrofan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Neamţ.

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 102 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro