O femeie din comuna Săvineşti a fost rănită grav în timp ce traversa strada neregulamentar dar şi pe "şapte cărări". Accidentul s-a produs în localitate, în seara de 19 aprilie, pe la ora 21.45.
Elena B., în vârstă de 45 de ani, a fost lovită de o maşină condusă de către David B., de 38 de ani, din comuna Piatra Şoimului, care circula dinspre Roznov spre Piatra-Neamţ. La locul accidentului au sosit o ambulanţă şi poliţiştii. Aceştia din urmă au verificat cu etilotestul atât şoferul, cât şi victima. Ambii erau băuţi în momentul producerii evenimentului rutier. Femeia avea o concentraţie de 0,71 mg/l alcool iar şoferul - 0,85mg/l alcool pur. Transportată la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean, femeia a refuzat categoric spitalizarea deşi ar fi necesitat internare după stabilirea diagnosticului - "traumatism cranio cerebral acut, contuzie lombară şi etilism acut". Cercetările sunt continuate de Serviciul Rutier Neamţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








