Două femei din oraşul Bicaz, mamă şi fiică, şi-au văzut moartea cu ochii după ce le-a explodat butelia în bucătăria apartamentului în care locuiesc. Incidentul a avut loc luni seara, în a doua zi de Paşte.
Alexandrina Marc (de 95 de ani) şi fiica acesteia Maria Huhulea (de 61 de ani) au ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean din Piatra-Neamţ în urma exploziei unei butelii de la o acumulare de gaze. Cele două femei se pregăteau de culcare atunci când s-a produs incidentul. Din câte se pare deflagraţia a avut loc în momentul în care una dintre ele a deschis televizorul. O explozie puternică urmată de un incendiu a cuprins întreaga locuinţă, situată pe strada Cozmiţei numărul 21. Bătrâna de 95 de ani a leşinat aproape imediat de la fumul puternic degajat în incendiu. Maria, fiica ei, s-a dovedit a fi şi îngerul său păzitor, salvând-o din mijlocul flăcărilor cu mâinile goale. Însă în încercarea de a-şi salva mama de la moarte, Maria H. a suferit arsuri şi răni de la cioburile unui geam.
"Bătrâna era într-o cameră alăturată, intoxicată cu fum. A fost salvată de fiica ei, Maria H., care a suferit arsuri la antebraţe şi pe faţă şi tăieturi de la sticla geamurilor pe abdomen şi membrele inferioare", a declarat un reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
Suflul exploziei a distrus geamurile locuinţei şi unul din pereţii bucătăriei iar în incendiul ce a urmat au ars televizorul dintr-o cameră, perdelele, două uşi şi lenjeria de pat din bucătărie. Din cercetările efectuate de pompieri s-a stabilit că explozia a fost cauzată de sistemul defectuos de alimentare cu gaze, mai precis de la o garnitură de cauciuc uzată.
"S-au scurs gaze în încăpere şi când au pornit televizorul s-a produs explozia, urmată de un incendiu", a mai declarat reprezentantul ISU Neamţ.
Imediat după incident, femeile au fost preluate de un echipaj de ambulanţă care le-a acordat primul ajutor după care le-a transportat la spital unde vor rămâne internate câteva zile. Din cauză că nu aveau asigurare pe locuinţă, bicăjencele vor trebui să suporte din propriile economii reparaţia apartamentului ce a fost distrus aproape în totalitate.
| < Anterior | Următor > |
|---|








