* păgubita a lăsat banii într-o poşetă, în casă, şi a plecat prin vecini
O femeie în vârstă de 62 de ani, din comuna Grumăzeşti, a rămas fără 3.800 de lei şi mai multe acte, din cauza propriei neatenţii. Ana A. i-a anunţat pe oamenii legii, în dimineaţa de 26 aprilie, spunându-le că i-a dispărut poşeta din casă. Femeia a relatat că în gentuţă avea 3.800 de lei şi documentele personale, iar fapta s-a petrecut în perioada 21 - 26 aprilie. Poliţiştii au stabilit că, în intervalul respectiv, bătrâna şi-a lăsat poşeta pe o măsuţă şi a lipsit de acasă scurte perioade în care a fost în vizite pe la vecini. Cercetările sunt continuate pentru depistarea hoţilor şi, dacă se va mai putea, recuperarea prejudiciului. "Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiune, poliţiştii vă recomandă să ţineţi cont de următoarele:chiar dacă sunteţi în casă, asiguraţi prin încuiere uşile de acces în locuinţe; nu lăsaţi la intrarea în locuinţă (pe obiectele de mobilier din holuri), genţi, poşete, borsete, care conţin sume de bani sau acte personale, precum nici telefoane mobile sau alte obiecte de mici dimensiuni care pot fi sustrase cu uşurinţă; dacă plecaţi din locuinţă, chiar şi pentru scurt timp, asiguraţi-vă că aţi închis toate căile de acces în casă (ferestre şi uşi) şi, nu în ultimul rând, nu lăsaţi deschise ferestrele de la apartamentele situate la parterul sau etajul I al blocurilor! De asemenea, dacă aţi fost victima unei infracţiuni de furt, sesizaţi Poliţia la numărul unic de urgenţă 112!", a subliniat inspectorul principal Cătălin Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








