Poliţiştii din Săbăoani au fost anunţaţi miercuri dimineaţa că nişte tineri încearcă să vândă doi cai furaţi. La locul sesizării, poliţiştii i-au identificat pe P.M., de 13 ani, D. M., de 16 ani şi D.A., de 16 ani, toţi din comuna Răchiteni, judeţul Iaşi. Luaţi la întrebări aceştia au recunoscut că au furat caii din comuna Tămăşeni.
În urma cercetarilor efectuate, poliţiştii au stabilit că minorii nu erau la prima faptă de acest gen. În perioada 15 aprilie - 3 mai 2011, cei trei minori, împreună cu D.I., de 14 ani şi I.D., de 16 ani, tot din comuna Răchiteni, judeţul Iaşi, au sustras de pe islazul comunal din satul Adjudeni patru cai pe care i-au comercializat în comunele Sabăoani şi Mirceşti (Iaşi).
Până la data la care minorii au fost prinşi de poliţiştii din Săbăoani, nici unul dintre proprietarii cailor nu reclamase dispariţia animalelor. Cu toate acestea oamenii legii au recuperat şi restituit părţilor vătămate cele patru cabaline, a căror valoare a fost estimată la 7.500 de lei.
Minorii sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
| < Anterior | Următor > |
|---|








