Vineri seara, Hotelul Central - aflat în plină reconstrucţie - a revenit la viaţă. S-au reaprins luminile festive, chelnerii şi-au etalat costumele de gală iar muzica a răsunat iarăşi ca-n vremurile bune. Realitatea a sărbătorit 15 ani de când a devenit o parte importantă a vieţii nemţenilor! Au participat parlamentari, oameni politici reprezentativi, şefi de instituţii, oameni de afaceri, lideri în diferitele domenii de activitate. Pregătiţi să facă faţă oricăror provocări, au ţinut cu toţii să fie prezenţi la cea mai mare sărbătoare din presa nemţeană. Şi nu au avut decât de câştigat.
Au fost mai întâi premiile Realităţii - câteva scene din viaţa judeţului din ultimul an, zugrăvite în culorile cu care v-a obişnuit, în ultimii 15 ani, cotidianul nostru. Ceea ce ne-a ieşit de atsă dată ar putea fi o cronică. O cronică veselă care adevereşte trista concluzie a cronicarului moldovean: "Nu vremurile sunt sub oameni, ci oamenii sunt sub vremuri."
Cu precizarea că una e să fii sub vremuri bune şi alta sub vremuri rele, ne-am întrebat şi noi: aşa cum praful se înalţă deasupra drumurilor, fumul deasupra satului, politicienii deasupra legilor, peste vremuri nu se ridică nimica? Răspunsul e de-a dreptul tulburător: deasupra vremurilor, se ridică râsul. De aceea, şi noi ne-am obişnuit să facem haz de necaz.
Iată premiile din acest an:
Categoria: REFORMAREA STATULUI DEGEABA
Valerică Frăţilă, şeful Casei de Asigurări de Sănătate - a ajuns să umble prin spitale cu diagnosticul "preşedinte CAS" în urma unor abuzuri cu prăjituri. Câtva timp a prezentat şi simptome de "vicepreşedinte al Consiliului Judeţean".
Emil Creangă, fost consilier judeţean - altădată vajnic pesedist, a ajuns acum vrednic pedelist. S-a schimbat la faţă şi dosarul în care este judecat, care-a căpătat coperţi portocalii şi a prins şi mucegai
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Gelu Moldovan - pentru că există şi a creat condiţiile reapariţiei comisarului Moldovan. Deocamdată la Protecţia Consumatorului. Îi aşteptăm pe Limbă, Paraipan, Lăscărică. Numai de-o vrea dom' Semaca.
Premiul "Reformarea statului degeaba" îi revine lui Valerică Frăţilă - o seringa şi un termometru- ca să nu mai meargă cu mâna goală la spital.
Categoria: ABILITĂŢI IEŞITE DIN COMUNĂ
Directorul Şcolii din Băluşeşti, Elena Antăl - care, cu clarviziune, a falsificat fişe de înscriere în clasa a IX-a, dar a scăpat şi cu cazierul curat, şi cu onorarea nepătată, şi cu funcţia intactă
Deputata Mihaela Stoica - pentru performanţa de a vota telepatic în timp ce era în studioul unei televiziuni. Sa aibă, oare, darul ubicuităţii? Şi dacă are darul ubicuităţii, o fi vreo zeitate?
Preşedintele PSD Neamţ, Alin Antochi - care şi-a început mandatul în partidul pe care crede că îl conduce sub o karmă proastă. Deja a fost contestat de proprii primari care i-au cam dat cu firma peste chakră
Premiul "Abilităţi ieşite din comună" şi-l adjudecă, cu o simplă apăsare de buton, deputata Mihaela Stoica - un glob de cristal - ca să afle când şi cum să voteze.
Categoria: PATUL LUI PROCUST NU-I PLIANT
Comisar-şef Dorel Manole - în plină prohibiţie, şeful poliţiei anunţă "vânătoarea interlopilor şi a poliţiştilor acestora". Spre nemulţumirea "gonacilor" din subordine care ştiau că ăsta e-un vânat extrem de rar în Neamţ şi protejat de diverse legi nescrise.
Emil Creangă, fost consilier judeţean - pentru că s-a ruşinat atât de tare când a dat cu maşina peste o copilă, pe şosea, încât a pus capul în pământ şi s-a dus repede acasă, ca să nu mai dea ochii cu nimeni.
Jănel Plăcintă, şeful de post din Dragomireşti - când lucrurile păreau să se îndrepte pe drumurile din comună, perpendicular pe axul drumului s-a înfipt în şanţ maşina poliţiei rurale, din care-a coborât mlădios şeful de post din Dragomireşti.
Premiul "Patul lui Procust nu-i pliant" îl câştigă fără nici un efort domnul Emil Creangă - o carte de legislaţie rutieră - din care să înveţe cum să şofeze şi ce are de făcut în caz de accident.
Categoria: "AFACERE ŞI ŢI SE VA DA"
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Pintilie - se spune adesea că-n politică şi-n afaceri e bine să n-ai mamă, n-ai tată... El a dovedit că important nu-i cum faci primul milion ci cu cine-l împarţi. Aşa că şi-a pus nora şefă la Grupul de Acţiune Locală "Ceahlău".
Andrei Dina, administrator Perla Invest - o nominalizare specială pentru ecologie. Exceptând o lună pe an, telegondolele transportă aer de cea mai bună calitate din vârful muntelui până în zona Gării.
Costică Şchiopu, primarul comunei Ceahlău - când a văzut că pârtia de schi din Durău nu va mai trece prin păşunile sale, i s-a zburlit musteaţa şi-a pornit război şi cu Mitropolia şi cu administraţia judeţului. Locuitorii din Ceahlău cred că după cum bate câmpii, următoarea mişcare a primarului va fi să-şi ia lumea-n cap şi pârtia acasă
Premiul "Afacere şi ţi se va da" îi revine domnului Andrei Dina - un brăduleţ odorizant "Fresh air"- doar pentru comparaţie.
Categoria "FUNCŢIA DOBOARĂ GARDUL"
Aurelian Vasea Şoric - pentru definiţia pe care a dat-o termenului interlop - "Interlop înseamnă în primul rând să ai nişte locotenenţi care să-ţi execute lucrările prin forţă" - şi pentru că a decretat: cămătarii nu-s infractori dar procurorii sunt cămătari.
Comisar-şef Dorel Manole - abia instalat în funcţie, s-a apucat să întindă capcane poliţiştilor. Unii au mârâit că-i braconaj şi că a ieşit la pescuit plevuşcă cu dinamita.
Şeful Poliţiei Rutiere, Neculai Catană - de când cu super-ofertele firmelor de telefonie mobilă, nici înjurăturile nu mai sunt ce-au fost, subordonaţii trimiţându-i urări lui, familiei sale şi strămoşilor săi prin SMS.
Premiul "Funcţia doboară gardul" îl merită (şi are trebuinţă chiar), domnul Dorel Manole, comisar-şef, noul comandant al poliţiei nemţene, - o dubă de poliţie - ca să culeagă mai cu spor infractorii
Categoria "DISCREŢIA POLITICIANULUI DISCRET"
Vlad Marcoci, tizul lui Vlad Ţepeş - era ţepelor în care a păşit odată cu plecarea din PNL a continuat pentru politicianul nemţean. A fost înlocuit de la Administraţia Fondului de Mediu iar acum negociază cu PNL şi PSD pentru o candidatură.
Vasile Pruteanu - preşedintele Consiliului Judeţean a devenit anul trecut mai vag şi mai plin de secrete decât o hartă cu comori în adâncuri înfundate... Două strofe în limbaj tehnic voalat-secretos:
Din limbaju-mi adecvat,
Totu-i corespunzător,
Eu pe Vinca nu-l mai bat (la cap)
Ziariştii prind din zbor
Iar la întrebarea grea,
Mai recent, toate-s la fel.
Mă încrunt la lumea rea
Iar de spus, nu spun de fel
Deputatul Ovidius Mărcuţianu şi senatorul Ioan Chelaru - au profitat de faptul că din Parlament nu se taie alocaţiile (în cazul în care dovedesc că nu sunt rromi) şi nici nu se fac exmatriculări. Şi au chiulit fără probleme de la vot
Premiul "Discreţia politicianului" i-l dăruim domnului Vlad Marcoci - o cutie cu alifie - se ştie că e compatibilă cu ţeapa.
Categoria: "LA TRECUTU-ŢI MARE... POLITICA E CURBĂ"
Gheorghe Ştefan - înainte era nehotărât, acum nu mai e sigur. În 2010, o zi candida la Primărie, o zi nu mai candida. Azi candidează.
Corneliu Ptaşnec, fost consilier local - pentru consecvenţă; periodic el fiind exclus din PSD. După şuturile primite de la proprii colegi de partid, a avansat şi până la urmă a reuşit să se impună ca sfătuitor al primarului de Piatra-Neamţ.
Ioan Munteanu - deşi deputat, încă visează la Consiliul Judeţean: "Poate nu furam, poate nu luam şpăgi, poate mi-aş fi ţinut măcar o parte din promisiuni... Dar de unde să ştiu dacă nu m-au ales preşedinte?"
Premiul "Politica e curbă" şi-l adjudecă domnul Gheorghe Ştefan - un buchet cu margarete ce-i vor fi de mare ajutor pentru a-şi lămuri dilemele: candidez, nu candidez? Mă iubeşte, nu mă iubeşte...
Categoria "NICI MUNCĂ FĂRĂ ŞPAGĂ, NICI ŞPAGĂ FĂRĂ MUNCĂ"
Cristian Catană - renumitul judecător şi avocat a dovedit un adevărat talent premonitoriu. A anticipat întunericul din arest şi a-nceput din vreme să strângă, din şpăgi, bani negri pentru zile şi mai negre.
Primarul din Făurei, Vasile Gherghel - care-a pătimit de nu s-a văzut pentru că s-a înfruptat cu mită în postul Paştelui. N-a ţinut postul de Paşte, n-a ţinut nici postul de primar.
Şeful sindicatului poliţiştilor, Neculai Isache - a ameninţat că închide porţile poliţiei: "Nu mai dăm amenzi, nu mai primim reclamaţii, nu mai răspundem la telefon!". Evident, niciun poliţist n-a pus ameninţarea în practică. Dacă suna chiar unul care să ofere o şpagă?
Premiul "Nici muncă fără şpagă, nici şpagă fără muncă" ar trebui să ajungă la domnul Cristian Catană. E o puşculiţă - cu totul întâmplător, puşculiţa reprezintă un bou. Din motive obiective, domnul Catană ajunge în oraş doar miercurea, aşa încât, îi vom trimite premiul cu duba domnului Manole.
Categoria "TUNELUL DE LA CAPĂTUL TUNELULUI"
Ionel Ciubotaru - primarul oraşului Roznov şi-a adus obolul la propăşirea turismului în zonă şi-a construit aeroport internaţional la Chintinici. Mai are de făcut pistele, un terminal şi a terminat tot.
Vasile Pruteanu - a renunţat la Disney Land ca să facă spectacol de lumini în Cheile Bicazului, să vadă şi nemţenii luminiţa de la capătul tunelului. Ungurii din vecini i-au arătat doar intrarea în tunel, fără luminiţă.
Prefectul Mihai Archip - după ce s-a consultat cu-n bătrân hidrolog şi a aflat că se organizau catastrofe şi inundaţii şi pe vremea comunismului, prefectul a promis câte-un Aqua Parc în fiecare casă de pe Valea Bistriţei.
Premiul "Tunelul de la capătul tunelului" îl merită cu prisosinţă domnul Ionel Ciubotaru - Un avion ca să fie tot timpul pista ocupată.
Categoria "NA-ŢI-O FRÂNTĂ CĂ ŢI-AM DRES-O!"
Primarul Gheorghe Ştefan - pentru că în parc nu o mai băgau în seamă nici porumbeii, a mutat Mica Sirenă sub geamul elevilor de la Şcoala nr. 3, care vin acum la ore măcar pentru privelişte.
Ioan Stoleru, primar din Văleni - aprig dregător al comunei, şi-a acordat titlul de cetăţean de onoare, după modelul "dacă voi nu mă vreţi, eu mă vreu!"
Leonard Cadăr, fost director DRUPO - a transformat societatea într-un malaxor de bani publici. Vechiul refren "azi la DRUPO un leu de pui, mâine poţi fi sigur că nu-i" - devine mai actual ca niciodată.
Premiul îi revine domnului Ioan Stoleru, o cutie cu plastilină, ca să-nceapă de pe acum să-şi confecţioneze un bust, căci mâine poimâine îi trece mandatul şi rămâne comuna fără statuia cetăţeanului de onoare
Categoria "ECONOMIA DE PAIAŢĂ"
Ilie Echim - şeful farmaciilor Ardealul a găsit soluţia ideală pentru sănătatea nemţenilor: vânzarea medicamentelor în rate. Urmează creditele pentru aspirină, doar cu buletinul
Ioan Cucoreanu, director URBTRANS - care vrea să ridice coeficentul de intelegenţă al călătorilor modificând traseele pe care circulă microbuzele de la o lună la alta. Deocamdată dinspre călători se aud mai mult urări de bine.
Constantin Hociung, directorul Troleibuzul SA - merită un brevet de invenţie: troleul cu jumătate de uşă, adică singura pe care şoferii o deschid în staţii şi pe care trebuie să se strecoare toţi călătorii. Problema e când apare câte unul mai dolofan!
Premiul "Economia de paiaţă" îl primeşte domnul Constantin Hociung - un baton de fitness - ca să avem călători mai "subţiri" care să încapă pe jumătatea de uşă.
Categoria "POFTA-N CUI PE CUI SE SCOATE"
Florin Amihăiesei şi Cristian Savin - doi şefi din poliţie care-au reuşit să dea peste cap tradiţiile. În timp ce românilor de rând li se face rău după Sărbători, cei doi şefi de servicii s-au îmbolnăvit subit, tot pe motiv de Şoric şi Tobă, cu săptămâni bune înainte de Crăciun.
Viorel Moaleş - şeful de post de la Rediu s-a dus la miting la Cotroceni cu un pachet de Kent în tocul pistolului. Oare pistolul era in cartuş? Cartuşul de Kent, evident.
Vasile Vasilache, ex-director al Grupului Şcolar Roznov - care din exces de zel şi ca să dea bine în faţa şefilor s-a comportat ca pe moşia proprie, interzicându-le profesorilor să participe la grevă. Şefii nu i-au gustat elanul şi l-au demis. Puţin.
Premiul "Pofta-n cui pe cui se scoate" îi revine lui Viorel Moaleş - o pipă - ca să nu mai umble cu Kent-ul la brâu. În plus, pipa se mulează mai bine în tocul pistolului.
Categoria "DUPĂ CORP, PAR SĂNĂTOŞI"
Preşedintele F.C. Ceahlăul, Vicenţiu Iorgulescu - după ce anul trecut Ceahlăul a retrogradat încă odată, mam' mare şi mamiţica l-au adus pe Vicenţiu Iorgulescu la Piatra-Neamţ să facă Academie de Fotbal. Cu senegalezii pe care a pus ochii, ar putea să facă doar cel mult o continuare la "Academia de Poliţie".
Şeful DJTS Neamţ, Adrian Niţă - se bătea cu cărămida în piept că îl va aduce pe Chivu la festivitatea de premiere a sportivilor. Mulţi au crezut că-i vorba de o glumă deplasată. Chiar aşa a fost!
Vasile Ouatu - care de când nu mai are dregătorii locale se plânge că nu are bani mai ceva decât un prunc căruia îi smulgi ţâţa din gură. Din păcate, nu prea îl mai ajută nici Billa!
Premiul "După corp par sănătoşi" i se atribuie lui Vasile Ouatu - un pachet cu batistuţe - să-şi şteargă odată lacrimile şi să câştige campionatul
Categoria "AFLAREA-N TREABA MARE"
Comisarul-şef Florin Amihăiesei - cu operativitatea unui poliţist adevărat, l-a prins, în 24 de ore, pe cel care, în cazul jafului de la agenţia de pariuri, a comandat pizza pentru anchetatori. N-a gustat nici pizza, nici gluma.
Liderii de sindicat Gabriel Ploscă şi Gabriela Grigore - pentru că au inventat o nouă formă de protest: greva generală productivă şi în noiembrie le-au cerut sindicaliştilor să nu oprească lucrul.
Comisarul-şef Radu Berejan - a alergat singur în cursa pentru conducerea Poliţiei Piatra-Neamţ dar s-a oprit cu cinci sutimi înaintea liniei de sosire. S-ar crede că nu l-a ajutat fizicul, însă a fost doar un examen scris.
Premiul "Aflarea-n treaba mare" îi revine domnului Radu Berejan - o cutie cu vitamine - ca să poată duce, cu succes, un concurs până la capăt. Pentru ca efectul să fie garantat, îi oferim şi o eşarfă portocalie.
Vă daţi seama, când vor citi aceste lucruri urmaşii urmaşilor noştri, peste zeci sau sute de ani, vor înţelege că problemele lor au fost şi problemele noastre, că şi noi am trăit criza şi reforma, şi că în toate vremurile, singura soluţie ca să nu-ţi pierzi minţile este umorul.
Luminiţa Vârlan - Nemţeanul anului 2010
Interesul stârnit de concursul "Nemţeanul Aului 2010" printre cititorii ziarului Realităţii a întrecut aşteptările. Cititorii au fost cei care au propus personalităţile care au intrat în finală iar apoi le-au acordat voturile lor. Câştigători a-i fiecărei categorii în parte au fost: Gheorghe Ştefan - Administraţie - 4.271 de puncte, Culiţă Tărâţă - Economie - 3.729 de puncte, Luminiţa Vârlan - Social - 4.472 de puncte, Liviu Timuş - Cultură - 3.511 puncte, Ticu Lăcătuşu - Sport - 4.229 de puncte şi Ioan Munteanu - Politic - 4.402 puncte.
Titlul "Nemţeanul Anului 2010" i-a revenit Luminiţei Vârlan care a adunat cele mai multe puncte din votruile cititorilor. Recunoaşterea meritelor inspectoarei generale a Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ a venit chiar în ziua în care Luminiţa Vârlan îşi aniversa ziua de naştere, ceea ce a completat în mod fericit sărbătaorea Realităţii.
| < Anterior | Următor > |
|---|








