Ultimele stiri
Home Eveniment Comisarul-şef Andrieş speră să revină pe funcţie

Comisarul-şef Andrieş speră să revină pe funcţie

Email Imprimare PDF

 

 

Judecătorii Curţii de Apel Bacău nu au luat nici o hotărâre, ieri, în cazul fostului adjunct al Poliţiei Neamţ, comisarul-şef Ioan Andrieş şi au dat noi termene solicitărilor acestuia.

În privinţa anulării ordinului prin care Ioan Andrieş a fost demis din funcţia de adjunct şi trecut pe o funcţie inferioară, judecătorii au dat un termen la judecată pe fond pentru data de 3 iunie.

În acelaşi timp, la solicitarea de suspendarea a ordinului de retrogradare o decizie se va lua pe data de 18 mai, atunci când instanţa a stabilit că se va pronunţa până la judecarea procesului pe fond. Asta înseamnă că poliţistul nemţean are şanse să fie repus pe funcţie, cel puţin până la finalizarea cauzei.

Adjunctul lui Şoric a atacat decizia superiorilor săi prin care a fost eliberat din funcţie în urmă cu câteva luni.

Comisarul-şef Ioan Andrieş, adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, a fost destituit din funcţia de comandă prin ordin al chestorului Liviu Popa, şeful Poliţiei Române. Măsura a venit ca urmare a cercetării prealabile a ofiţerului şi a celuilalt adjunct (comisar-şef Stelică Bezim) în cazul scandalului Şoric - asasinatul de la Cafe Latino.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 127 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro