* în rest, ancheta pare a bate pasul pe loc
Poliţiştii nemţeni, ori nu prea doresc să spună, ori nu au informaţii noi în cazul tâlhăriei de pe Ştefan cel Mare. Singurul pas înainte despre care se cunosc detalii este că ieri dimineaţă a fost finalizat portretul robot al celui care a tâlhărit două femei şi a furat obiecte de artă de mare valoare de la familia Stoiciu.
La trei zile de la producerea evenimentului "criminaliştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au realizat portretul vorbit al suspectului, în cazul tâlhăriei înregistrate în data de 17 mai 2011, când dintr-o locuinţă din Piatra-Neamţ s-au sustras 9 tablouri semnate de pictori celebri şi alte bunuri de valoare", este menţionat în ultimul comunicat de presă emis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ.
Comisarul-şef Dorel Manole a declarat că este în continuare "în misiune" şi că nu deţine detalii despre cazul ce îi frământă pe mulţi dintre subalternii săi. "Nu aş vrea să vă induc în eroare. Nu sunt în localitate, sunt într-o misiune", a repetat comandantul Manole.
Au existat zvonuri care spuneau că au fost audiaţi doi suspecţi, dar inspectorul principal Cătălina Bădeanu a infirmat acest lucru.
Ultima mare bătaie de cap a poliţiştilor nemţeni a apărut de la începutul acestei săptămâni, când nouă tablouri pictate de şase dintre cei mai importanţi artişti platici români au fost furate dintr-o casă de pe strada Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ. Modul de operare, firul evenimentelor şi lipsa unui suspect clar duce la ideea că acestă tâlhărie care s-a petrecut în plină zi ar putea fi comandată. Preţurile tablourilor, în cazul în care sunt autentice toate, ar putea depăşi câteva sute de mii de euro.
Lista tablourilor cuprinde: "Irişi galbeni" de Nicolae Tonitza, "Casă în pădure", "Băiat", "Portret de femeie", "La marginea Pădurii" şi "Car cu boi" de Nicolae Grigorescu, "Natură moartă cu piersici" de Octav Băncilă şi două lucrări intitulate "Natură statică" de Corneliu Baba.
Despre aceste lucrări, poliţiştii susţin că patru dintre operele de artă sunt înscrise în patrimoniul naţional şi există în evidenţele Centrului de Cultură Neamţ.
Totul s-a întâmplat marţi, 17 mai. După ce probabil a analizat în linişte casa preţ de mai multe zile, hoţul de artă a descoperit o uşă lăsată deschisă la demisol, şi în jurul orei 7.30 a pătruns în imobil unde a dat peste proprietara locuinţei, Victoria Stoiciu. Imediat a trecut la treabă. A legat bătrâna în vârstă de 72 de ani de un scaun şi a dat drumul la anchetă. Nu îl interesau decât tablourile de mare valoare, iar pentru a afla cu exactitate ce merita "a stat de vorbă" cu proprietara colecţiei aproape şapte ore, timp în care a întrebat despre aproape toate tablourile din cele aproape 100 pe care le deţine această familie.
| < Anterior | Următor > |
|---|








