* pentru el au fost dispuse măsuri suplimentare de supraveghere
Cristian Chilat (zis "Falău"), cel care a fost trimis în judecată pentru că l-a ucis pe Gheorghiţă Mararu şi a încercat să-l omoare pe fratele acestuia - Bogdan, este cazat într-o cameră cu mai mulţi deţinuţi, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă (PMS) Bacău. Conform informaţiilor furnizate de comisarul-şef Victor Cuzic, director al penitenciarului, Chilat a fost încarcerat într-o cameră cu mai mulţi deţinuţi pentru a se preveni o eventuală tentativă de suicid sau de evadare a acestuia. "Persoana privată de libertate Cristian Chilat este arestată preventiv şi este custodiată de instituţia noastră din data de 12.04.2011. Pentru moment, persoana privată de libertate este cazată la comun, a fost investigată medical la depunere şi beneficiază de măsuri suplimentare de supraveghere", a precizat directorul PMS Bacău. Aşa cum am mai relatat, procesul lui Chilat a început la Tribunalul Neamţ, bărbatul fiind acuzat de omor calificat, tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. La termenul trecut, Chilat a solicitat să rămână arestat preventiv şi a anunţat că a cerut Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României strămutarea procesului într-un alt judeţ. Cererea lui urmează să fie analizată de instanţă pe 27 mai.
| < Anterior | Următor > |
|---|








