Cristian Chilat (zis "Falău") va afla, astăzi, dacă procesul în care este judecat pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor va continua să aibă loc în judeţul nostru.
Chilat a făcut o cerere, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, prin care a solicitat ca procesul său să fie strămutat din Neamţ. El şi-a motivat cererea pe faptul că ar exista o presiune mediatică foarte mare în Neamţ, iar rudele victimei sunt tot din această localitate, fapt care ar "stresa" judecătorii nemţeni. Magistraţii bucureşteni urmează să admită sau să respingă cererea criminalului, decizia lor urmând a rămâne definitivă. În cazul în care solicitarea de strămutare a procesului nu va fi admisă, Chilat urmează să fie readus în instanţă pe 8 iunie, când ar urma să aibă loc al doilea termen al procesului din cazul asasinatului de la "Cafe Latino".
| < Anterior | Următor > |
|---|








