Evenimentul petrecut în după amiaza de 22 februarie, pe DN 15B, la ieşirea din Vânători-Neamţ, a avut loc din vina şoferului de microbuz, după cum s-a stabilit din anchetă. Aşa cum am relatat în ediţia de ieri, accidentul s-a întâmplat la ora 14,30, în următoarele împrejurări. Adrian B., de 41 de ani, din Iaşi, conducea un microbuz (din direcţia Pipirig spre Târgu-Neamţ), cu care făcea curse regulate la Durău.
În afara localităţii Vânători, el a intrat într-o depăşire neregulamentară, a trecut pe contrasens şi s-a izbit în Jeep-ul condus regulamentar de călugărul Constantin L. (35 de ani, din comuna Vânători). Coliziunea a dus la rănirea a nouă persoane. Şoferul microbuzului s-a ales cu "plăgi tăiate superficiale multiple regiunea frontală, parietală şi nazală", iar patru pasageri s-au ales cu plăgi la picioare, coaste şi cu traumatisme faciale. este vorba despre Maria G., de 41 de ani, din Pipirig; Ana N., de 64 de ani, din comuna Ceahlău; Vasile N., de 31 de ani, din aceeaşi localitate şi un minor, în vârstă de 15 ani. De asemenea, şoferul Jeep-ului a scăpat cu o contuzie toracică, iar pasagerii (călugări şi ei)
au suferit răni uşoare. Astfel, Valentin L., de 35 de ani, din municipiul Paşcani, judeţul Iaşi s-a ales cu o contuzie toracică; Sergiu C., de 21 de ani, din comuna ieşeană Bârnova - "un traumatism cranian cu plagă excoriată profund regiunea parietală" şi Iuliu R., de 37 de ani, din Vânători-Neamţ a suferit "un traumatism mâna dreapta cu plăgi superficiale faţă dorsală". Cercetările în acest caz sunt continuate de Poliţia Orăşenească Târgu-Neamţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








