Un elev de la Şcoala Alexandru cel Bun a ajuns, miercuri, la spital după ce a fost bătut de către tatăl unui coleg de clasă. D.C., elev în clasa a VII-a, a fost lovit peste faţă, suferind leziuni care au necesitat îngrijiri medicale. Potrivit informaţiilor oferite de conducerea şcolii, incidentul a avut loc în afara unităţii, după terminarea orelor de curs.
Băiatul lovit a povestit părinţilor despre bătaia primită, iar aceştia l-au dus la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean. Se pare că incidentul a fost provocat de un conflict anterior între elevi, iar tatăl unuia dintre ei a venit în apărarea fiului său care s-ar fi plâns acasă. Când a fost adus la spital copilul prezenta vânătăi în zona ochiului şi a feţei (a fost diagnosticat cu "traumatism cranio facial orbital drept prin agresiune"), însă nu a necesitat internare.
"S-a întâmplat după programul şcolar, după ora 13.00. Elevul a fost lovit în drum spre casă de către tatăl unui alt elev. Nu cunosc motivele şi nici nu-i pot trage la răspundere, având în vedere că nu s-a întâmplat în şcoală. Despre ambii elevi pot spune că nu sunt probleme legate de disciplină. Nici unul, nici altul nu ne-au făcut până în prezent probleme. Sunt copii de la care nu m-am aşteptat să se întâmple un astfel de incident. Îmi pare foarte rău de cele întâmplate, nici nu cunosc motivul pentru care s-a ajuns aici", a declarat Daniela Semian, directoarea Şcolii din Alexandru cel Bun.
Copilul a primit scutire medicală până la vindecarea leziunilor, iar părinţii acestuia sunt cei care vor hotârî dacă va face plângere împotriva agresorului.
| < Anterior | Următor > |
|---|








