
Încrâncenaţi, disperaţi, cu cuţitul la os, aproape o mie de oameni au ieşit ieri în stradă ca să ceară demisia Guvernului şi să se opună modificărilor aduse Codului Muncii

Aproape 1.000 de persoane din mai toate federaţiile sindicale reprezentate în Neamţ au luat cu asalt baricadele ridicate de jandarmi în faţa sediului Prefecturii Neamţ. Mesajul pe care l-au transmis protestatarii a fost foarte clar şi este perpetuat de câteva luni încoace cu un singur scop - schimbarea Guvernului actual care îşi asumă rolul de responsabil pentru o serie de modificări legislative ce sunt clar îndreptate împotriva propriului popor.
Ultimul act pentru care Guvernul Boc îşi asumă responsabilitatea, fără a da ocazia ca acesta să fie discutat şi negociat cu partenerii sociali este Codul Muncii. Şi acesta este un motiv extrem de important care i-a determinat pe sindicaliştii din întreaga ţară să protesteze ieri.
De data aceasta, spre deosebire de alte mitinguri, cei prezenţi nu mai glumeau între scandări, nu mai zâmbeau la camere şi nu mai vroiau să fie amăgiţi. Protestul a fost unul în toată regula, cu megafoane, cu strigăte disperate şi cu oameni necăjiţi.
În timp ce protestatarii strigau lozinci anti-guvernamentale în faţa Palatului Administrativ câţiva reprezentanţi sindicali au intrat la discuţii cu prefectul Mihai Archip, subprefectul Vasile Şendrea şi cu inspectorul şef al ITM Neamţ, Ioan Popescu.
Principala problemă a sindicaliştilor a fost, după cum era şi de aşteptat, modul în care au ales guvernanţii să modifice Codul Muncii.
Chiar la începutul discuţiilor, Ioan Zaharia a anunţat că în cazul în care Boc îşi "vede greşelile" şi renunţă la procedura asumării răspunderii pe Codul Muncii sindicaliştii nu vor mai veni la protest şi joia viitoare. Nicio şansă, după cum a răspuns subprefectul Vasile Şendrea: "Contăm în continuare pe prezenţa dumneavoastră".
"Nu vrem să mai fim umiliţi"
Ioan Zaharia, liderul din Neamţ al Cartel ALFA, a deschis discuţiile pe marginea acestui subiect şi a menţionat din start că actualul ministru al Muncii nu a ţinut cont deloc de opinia sindicaliştilor şi nu s-au purtat negocieri realiste şi normale pe marginea modificărilor pe care actualul Guvern le-a adus actualului Cod al Muncii.
"El susţine (Ioan Botiş, ministrul Muncii - n.r.) că în aceste modificări sunt privilegiaţi sindicaliştii. Ar trebui să-l trimită la plimbare pe acest domn Botiş deoarece nu poate spune astfel de lucruri. Acest cod modificat este favorabil oricui, numai angajaţilor nu. Ştim cu toţii că angajatorii au alte priorităţi, de a fenta statul", a declarat Ioan Zaharia.
Ioan Lăzăroaiei, reprezentantul CNSLR Frăţia, a amintit de întâlnirea pe care sindicaliştii au solicitat-o cu parlamentarii nemţeni şi în schimb au primit ceva mail-uri. "Dacă ei cred că pot discuta cu noi aceste chestiuni prin e-mail se înşeală. Dacă ei spun că reprezintă oamenii care i-au ales, să vină la discuţii, iar dacă vin la aceste discuţii să facă bine să fi citit atent Codul Muncii şi modificările aduse. Am ajuns cobaii lor şi fac experimente pe seama noastră", a mai spus liderul de sindicat.
Angela Tofan, liderul SANITAS din cadrul Spitalului Judeţean Neamţ, a spus că îi este ruşine cu banii pe care îi câştigă cei din sănătate. "Un medic ia 300 de euro, în timp ce o asistentă 200 de euro. Mai mare umilinţă nu putem îndura aici. Aceste modificări, modul în care suntem plătiţi ne vor determina să plecăm în străinătate", a spus Angela Tofan.
Şi Gabriel Ploscă, reprezentantul CSDR în Neamţ, a amintit de modul în care învăţământul românesc este subfinanţat şi cum că la nivel central se transmit fel de fel de informaţii care au rolul de deforma adevărul.
"Atâţi bani are România"
Cu greu a încercat inspectorul şef al ITM să scoată în evidenţă articole modificate pro-salariaţi, că nu a reuşit. Apoi, la finalul intervenţiilor sindicaliştilor, prefectul de Neamţ Mihai Archip a încercat să scoată în evidenţă câteva aspecte pozitive pe care le-ar fi cuprins în modificările aduse Codului Muncii actualii guvernanţi.
El a anunţat că din toţi parlamentarii nemţeni doar pedelistul Marius Neculae şi independentul Ioan Munteanu s-au oferit oricând să stea la discuţii.
"Cât despre solicitările dumneavoastră, vor fi transmise mai departe celor de la Guvern. Eu vă pot spune că asta este situaţia în acest moment, atâţia bani are România. În schimb vă pot spune că nimic nu este bătut în cuie", a conchis prefectul Mihai Archip.
| < Anterior | Următor > |
|---|








