Ultimele stiri
Home Eveniment O femeie şi-a scăpat pruncul în WC

O femeie şi-a scăpat pruncul în WC

Email Imprimare PDF

* bebeluşul a fost transferat la o clinică din Iaşi, fiind diagnosticat cu hipotermie

O femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă la termen, a născut copilul în WC-ul din curtea locuinţei sale din Zăneşti. Incidentul s-a întâmplat sâmbătă dimineaţa, când Andreea P. a mers la toaletă şi, fără să-şi dea seama ce se întâmplă, a scăpat copilul în WC. Îngrozită, ea a chemat imediat Salvarea. La locul cu pricina au ajuns echipajele Ambulanţei iar acţiunea de scoatere a fetiţei nu a fost deloc uşoară. Copilul era vânăt şi murdar complet, aşa încât prima acţiune a cadrelor medicale a fost cea de aspiraţie a materiilor fecale pentru ca bebeluşul să fie transportat în grabă la spital. Fetiţa a fost internată la secţia Neonatologie, unde medicii au luptat pentru a stabiliza şi a menţine fătul în viaţă. Acesta avea o hipotermie severă şi aproape că nu mai respira, deşi cadrele medicale au intervenit imediat după ce au fost solicitate. Incidentul s-a întâmplat la 7.40, iar după 40 de minute atât fetiţa cât şi mama copilului au fost internate. Ulterior, după ce micuţa a fost stabilizată, a fost transferată la Clinica "Cuza Vodă" din Iaşi. "Copilul a ajuns la noi cu o hipotermie extremă de 22 grade Celsius. A fost stabilizat la noi pentru ca temperatura să ajungă la limite normale, iar sâmbătă seara a fost transferat la o clinică din Iaşi, deoarece starea sa era deosebit de gravă. A fost transferat în condiţii stabilizate cu echipaj de terapie intensivă. Prognosticul este rezervat. Datorită hipotermiei, pot interveni complicaţii grave, depinde ce organe sunt lezate", a precizat dr. Sorana Iftimia, şefa secţiei Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Mama copilului se află acum sub supraveghearea cadrelor medicale de la Maternitatea Spitalului Judeţean, fiind în afara oricărui pericol. Femeia este la a treia naştere.

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 202 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner

Publicitate

Infiintam SRL in 3 zile
AF, PF, II, SRL, Asociatii si fundatii, puncte de lucru, cesiuni, fuziuni.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.infiintamsocietati.ro
Class Media va ofera servicii grafice, tipografice, web design profesional si optimizare web, promovare Google.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.classmedia.ro
Oferim servicii profesionale de grafic design, web design, logo design concept (sigle), Manuale de identitate, papetarie de afaceri, servicii tipografice,foto digital.
Tel: 0233/229656
Mobil: 0744/592554
www.serviciigrafice.ro