* pietreanul Alois Farcaş, în vârstă de 46 de ani, a pierdut procesul intentat statului român * el a deschis acţiunea în 2004, iar la sfârşitul anului trecut a primit şi sentinţa, care nu i-a fost favorabilă
După aproape opt ani în care a aşteptat ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să analizeze cazul său, un pietrean în vârstă de 46 de ani, care are un handicap fizic permanent, a pierdut procesul pe care-l intentase statului român. Alois Farcaş a acuzat reprezentanţii statului că i-au îngrădit drepturile pentru că nu au asigurat accesul, cu rampe speciale, în unele instituţii din Piatra-Neamţ. El le-a explicat judecătorilor CEDO, în detaliu, necazurile pe care le-a îndurat şi piedicile care i-au fost puse însă, argumentele sale, au fost contracarate de avocaţii care au reprezentat România la CEDO. Curios este modul în care au interpretat magistraţii acestei instanţe afirmaţiile celor două părţi implicate în proces şi motivele care au dus la respingerea cererii făcute de Farcaş. După ce, în ediţia de ieri, v-am prezentat solicitările şi argumentele lui Farcaş, astăzi citiţi despre motivarea judecătorilor de la CEDO care, deşi au admis ("de facto") că pietreanul a fost nedreptăţit de statul român, au respins cererea acestuia pe argumente procedurale. Adică din cauza unor "chichiţe" legislative.
Versiunea Guvernului: şi-a dat demisia şi a luat salarii compensatorii
Reamintim că Alois Farcaş are un handicap grav (suferă de distrofie musculară) şi a dat în judecată statul român, în anul 2004, pentru că i-au fost încălcate mai multe drepturi prin faptul că unele instituţii nu aveau rampe speciale pentru accesul persoanelor cu handicap.
La procesul care s-a terminat anul trecut, judecătorii CEDO au ascultat şi punctul de vedere al avocaţilor Guvernului României, avocaţi care au demontat susţinerile lui Alois Farcaş. Referitor la faptul că pietreanul a fost mutat pe un post unde era necesar să se deplaseze, ca să-şi facă treaba (lucru îngreunat de handicapul pe care îl are), avocaţii Guvernului au prezentat o cu totul altă variantă. "În urma unui plan de restructurare a companiei unde reclamantul lucra, locul său de muncă a fost modificat la 1 ianuarie 2004 printr-un protocol adiţional la contractul de muncă acceptat de acesta. În ciuda modificării formale a locului său de muncă, reclamantul a continuat să îşi desfăşoare activitatea în acelaşi loc, cu acordul angajatorului său, care dorea astfel să îl scutească de deplasări. Reclamantul nu a făcut nicio cerere de modificare sau îmbunătăţire a condiţiilor sale de muncă. La începutul anului 2004, acesta se putea deplasa în mod regulat la locul său de muncă, clădirea Romtelecom, situată în strada 1 Decembrie nr. 4, unde putea urca cele unsprezece-doisprezece trepte pentru a ajunge la biroul său. Contractul individual de muncă al reclamantului a încetat la 1 aprilie 2004, cu acordul părţilor, la iniţiativa reclamantului, care, la 22 martie 2004, a solicitat încetarea contractului său de muncă, cerere acceptată de angajatorul său. În temeiul acestui acord, reclamantul a primit o compensaţie financiară care echivala cu treizeci de luni de salariu mediu, adică aproximativ 5.800 de euro. Reclamantul s-a deplasat personal la sediul angajatorului pentru a începlini formalităţile legate de procedura de încetare a contractului său şi a primit personal documentele eliberate cu această ocazie, inclusiv restul de plată şi cartea de muncă. În acest sens, reclamantul a urcat singur mai multe trepte pentru a ajunge la biroul de resurse umane al angajatorului său", se arată în sentinţa CEDO. După ce au analizat toate capetele de cerere făcute de Farcaş şi au "pus sub lupă" şi argumentele celor de la Guvernul României, judecătorii CEDO au considerat că pietreanul nu are dreptate şi că nu i-au fost încălcate drepturile.
Iar sentinţa lor (pe marginea cărora nu ne putem permite să facem nicio apreciere) este definitivă. Adică nu există o altă instanţă superioară care să analizeze decizia dată de CEDO.
| < Anterior | Următor > |
|---|
