* după rămânerea definitivă a sentinţei, prefectul de Neamţ poate emite un ordin de încetare a mandatului lui Vasile Gherghel
Vasile Gherghel, primarul comunei Făurei, a fost condamnat, ieri, de magistraţii Tribunalului Neamţ la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Totodată, a fost dispusă şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pe timp de un an după expirarea termenului de încercare de patru ani (timp în care măsura suspendării executării poate fi revocată dacă Vasile Gherghel săvârşeşte o altă infracţiune).
Edilul de Făurei poate ataca decizia magistraţilor nemţeni, sperând într-o înlocuire a pedepsei cu închisoarea. Altfel, după rămânerea definitivă a sentinţei, prefectul de Neamţ poate emite un ordin de încetare înainte de termen a mandatului de primar, în baza Legii administraţiei publice locale. Care ordin, e drept, poate fi atacat în contencios administrativ.
Vasile Gherghel a fost prins în flagrant, în seara de 9 aprilie 2010, de procurorii anticorupţie, în timp ce primea 1.800 de lei de la reprezentanţii unei firme de colectare a deşeurilor. Flagrantul a avut loc chiar la domiciliul primarului, după ce reprezentanţii firmei în cauză i-au anunţat pe anchetatori că Gherghel a cerut 10% din valoarea contractului câştigat de firmă pentru salubrizarea comunei Făurei. Ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie au pus la cale flagrantul, după ce au primit denunţul, şi au marcat banii cu substanţa fluorescentă. După ce a primit banii, Gherghel i-a ascuns într-un butoi cu grăunţe, unde, de altfel, au şi fost găsiţi de poliţişti.
| < Anterior | Următor > |
|---|








