Pe parcursul lunii februarie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a executat 145 de controale la 14 obiective de investiţii, 76 operatori economici, 41 instituţii, 3 obiective supuse controlului activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi 11 localităţi: Mărgineni, Făurei, Trifeşti, Horia, Dumbrava Roşie, Săvineşti, Zăneşti, Podoleni, Pângăraţi, Bicazu Ardelean şi Dămuc.
Pompierii au constatat 1.058 de nereguli în timpul acestor verificări, însă pe 606 din ele au reuşit să le îndrepte cu ajutorul celor implicaţi direct, iar 107 de nereguli le-au sancţionat. În două cazuri pompierii au fost nevoiţi să dea amenzi în valoare de 7.500 lei iar în alte 101 cazuri a fost vorba doar de avertismente. Tot în februarie, Serviciul de Prevenire a Incendiilor a executat şi 14 controale la staţiile de distribuţie a carburanţilor la autovehicule, identificând 104 nereguli, 49 dintre acestea fiind remediate pe timpul activităţii de control. Ca urmare a acestor controale au fost aplicate zece avertismente verbale şi două avertismente scrise. Principalele nereguli constatate la staţiile de distribuţie a carburanţilor au fost: neîntocmirea sau reactualizarea Planului de intervenţie la incendiu; în fişele de instructaj nu au fost consemnate rezultatele la verificarea de fond pe bază de teste tip chestionar aplicate pentru a se verifica nivelul de însuşire şi cunoaştere a problematicii care a făcut obiectul instructajului periodic; nu există la nivelul staţiilor de distribuţie un sistem de alarmare în caz de incendiu, pentru evacuarea în condiţii eficiente şi sigure a utilizatorilor; accesoriile de trecere a apei folosite pentru utilizarea hidranţilor exteriori nu sunt menţinute în stare de funcţionare (o parte din furtunurile pentru evacuarea apei în caz de incendiu prezintă fisuri şi nu prezintă siguranţă în exploatare, material îmbătrânit etc.).
"În dotarea panourilor de incendiu aflate la nivelul unor staţii nu există accesoriile necesare pentru deschiderea apei de la hidranţii stradali aflaţi în apropiere - chei de racordare, cheie de hidrant, făcând practic imposibil de folosit hidranţii exteriori de către personalul staţiei. Nu există dotarea cu un număr suficient de stingătoare, spaţiile în care sunt utilizate aparate care sunt alimentate cu gaz metan (centrala termică, bucătărie) nu sunt dotate cu detectoare automate de gaz şi electroventile pentru întreruperea alimentării în caz de avarie. Pompele de distribuţie a carburanţilor nu au fost protejate împotriva loviturii de către autovehiculele care intră la alimentat prin prevederea unor bare de protecţie la capătul peronului, pe copertina staţiei, în zona de acces, nu este inscripţionată înălţimea acesteia aspect iar în perimetrul staţiei nu au fost afişate indicatoarele de restricţie", a declarat căpitanul Ciprian Mitrea, şeful Serviciului Prevenirea Incendiilor din cadrul ISU Neamţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








