Ultimele stiri
Home Politica Liberalii strâng rândurile pentru a-i dărâma pe adversarii democraţi

Liberalii strâng rândurile pentru a-i dărâma pe adversarii democraţi

Email Imprimare PDF

Liderii PNL şi cei ai PSD se vor întâlni luni, la Bucureşti, pentru a stabili strategia de aplicare a protocolului de colaborare. Întâlnirea se va desfăşura la sediul PNL, unde este aşteptat să participe şi preşedintele PNL Neamţ - Dorinel Ursărescu. Acesta nu este foarte convins că printr-o alianţă se vor suda legăturile dintre cele două partide, însă are speranţa că doar aşa va reuşi să înlăture PDL de la conducerea ţării. "Este un termen de 30 de zile pentru a stabili detaliile în ce priveşte funcţionarea alianţei. În 21 februarie avem întâlnire la Bucureşti pentru a stabili detaliile şi strategia de aplicare a protocolului la nivel teritorial. Nu sunt foarte mulţumit şi nici nu mă aştept ca lucrurile să se întâmple peste noapte, căci sunt multe alte lucruri care ne-au despărţit. Dar din dorinţa de a-i scăpa pe români de Traian Băsescu suntem în stare să facem compromisuri. Avem o experienţă anterioară cu PSD, am câştigat împreună alergerile în Neamţ şi acesta trebuie să fie un semnal pentru adversari că zilele lor sunt pe sfârşite", a declarat Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ.

Şerban Strătilă, vicepreşedintele PNL Neamţ, este de părere că alianţa PNL-PSD nu trebuie privită ca o nouă formaţiune politică ci ca o alternativă fezabilă la actuala putere pe care electoratul s-o poată îmbrăţişa fără riscul de a se repeta istoria. Tot el cataloghează politica UNPR-ului ca fiind falsă. "În ultima perioadă văd cum domnii de la PD şi UNPR joacă rolul de opoziţie în interiorul puterii, că, vezi Doamne, nu-s de acord cu desfiiţarea unor spitale, cu unele alocări de fonduri, etc. Vor să salveze ţara, judeţul Neamţ, dar nu am văzut acţiuni concrete în afara celor de imagine, din partea lor. Nu şi-au dus demersul mai departe, nu am văzut vreo demisie a vreunui parlamentar de pe Valea Muntelui ca efect la faptul că miniştrii nu respectă voinţa poporului, nu am văzut să susţină un alt partid politic. Este o opoziţie de operetă, care cred că nu-i va păcăli pe oamenii din Neamţ", a declarat Şerban Strătilă, icepreşedintele PNL Neamţ.


 

This content has been locked. You can no longer post any comment.

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 132 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner