Săptămâna care tocmai se încheie a fost una foarte încărcată din punct de vedere politic. Miercuri, Victor Ponta - liderul PSD, Daniel Constantin - liderul PC şi alţi membri marcanţi ai USL s-au înghesuit la Casa de Cultură.
Au urmat dezbaterile vizavi de întoarcerea lui Munteanu în PSD, iar duminică se anunţă venirea lui Emil Boc. Nu trebuie uitate nici discuţiile referitoare la candidaturile pentru colegiul VI deputaţi Neamţ, loc în care a apărut deja un nume pe firmamentul campaniei din partea USL Neamţ - Liviu Harbuz.
Dacă tot am vorbit de politicieni la Neamţ, miercuri au mai fost văzuţi pe stradă şi la întrunirea USL Cristian Popescu (Piedone) - primarul sectorului IV Bucureşti, Liviu Dragnea - secretarul general al PSD şi nu în ultimul rând Viorel Hrebenciuc - unul dintre cei mai contestaţi oameni politci ai deceniului.
Revenind la Boc, acesta şi-a anunţat vizita, dar fără itinerariu, şi este posibil ca acesta să fie însoţit şi de alte nume din conducerea PDL care susţin candidatura acestuia pentru un nou mandat.
Dar vizitele şi evenimentele politice nu se opresc aici. Cel puţin la PDL vor sosi şi ceilalţi doi candidaţi pentru aceiaşi funcţie de preşedinte pe care o deţine şi o vrea în continuare Boc - Vasile Blaga şi Teodor Paleologu.
Apoi liderii de la PDL, PSD, PNL, PC trebuie să revină în Neamţ pentru alegerile din colegiul VI de deputaţi.
Marele absent al acestei perioade de vizite este în continuare preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu.
| < Anterior | Următor > |
|---|








