Înainte şi după semnarea protocolului de colaborare dintre liderii PSD, PNL şi PC au existat voci din unele comune nemţene care spuneau nu se poate colabora chiar peste tot între PSD şi PNL.
Trei dintre localităţile în care ar exista probleme în acest sens au fost menţionate chiar în timpul "ceremonialului" de semnare a protocolului de către liderul liberalilor nemţeni, care a făcut un apel la liderii PSD din Săvineşti, Ceahlău şi Bâra în vederea realizării de înţelegeri la nivel local cu noii prieteni şi foştii adversari de la PNL.
Şi în acest moment, cei trei primari din comunele menţionate sunt mai mult decât "rezervaţi" în faţa iminentei colaborări cu liberalii sau conservatorii nemţeni.
Primarul de Săvineşti, Daniel Horciu a fost reţinut şi diplomat în declaraţii, dar a lăsat să se înţeleagă că astfel de colaborări pot afecta strategic formarea unor majorităţi în consiliile locale prin susţinerea unor membri de la alte formaţiuni care nu sunt cotate cu foarte multă simpatie politică pe plan local.
Primarul comunei Ceahlău a fost foarte reţinut în declaraţii şi, deşi şi-a afirmat poziţia anti-protocol în mai multe ocazii, a spus că aceste "probleme" se discută în cadrul partidului şi nu cu presa.
Alin Antochi, liderul PSD Neamţ, a confirmat faptul că există comune în care se mai discută şi contradictoriu între liderii PSD şi PNL, dar susţine că aceste situaţii erau de aşteptat şi că se pot rezolva. "Sunt multe de pus la punct în continuare. Am discutat şi cu liderii organizaţiilor din acest localităţi şi vom analiza situaţiile. Vom mai discuta şi despre listele de consilieri sau de candidaţii comuni la primării", a declarat Alin Antochi.
Dorinel Ursărescu, preşedintele liberalilor nemţeni, a menţionat că aceste situaţii se pot rezolva chiar dacă se doresc candidaţi comuni în toate localităţile. "Noi încercăm să generalizăm şi să avem candidaţi unici în toate comunele, dar acolo unde nu se poate nu-i vom obliga", a menţionat liberalul.
| < Anterior | Următor > |
|---|








