Liberalii romaşcani îşi vor alege sâmbătă, începând cu ora 10.00, preşedintele organizaţiei şi Biroul Permanent.
Locul actualului lider, Emil Pericică, ar putea fi ocupat de Neculai Stan, liberal cu state vechi, care face parte din PNL încă din anii 1990, dar şi viceprimar al municipiului Roman în mandatul 2004-2008, în prezent fiind consilier judeţean PNL. Noile alegeri au menirea de a rezolva într-un mod democratic problemele apărute în interiorul formaţiunii. " Şi la Roman sunt probleme care trebuie clarificate democratic, prin vot şi nu prin sancţiuni. Sunt nişte liberali care s-au dedulcit şi puţini ce-i drept, au nişte ventuze lipite pe PDL şi pe Primărie, fiindu-le greu să le dezlipească. Liberalii au însă puterea, discernământul şi inteligenţa să-şi rezolve problemele democratic", a precizat Dorin Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ.
Lista cu cei care vor să candideze pentru şefia filialei Roman a PNL s-a închis cu 48 de ore înainte de ziua alegerilor.
| < Anterior | Următor > |
|---|








