Ultimele stiri
Home Politica Gheorghe Ştefan ales vicepreşedinte al PDL

Gheorghe Ştefan ales vicepreşedinte al PDL

Email Imprimare PDF

 

 

Democrat liberalii nemţeni au obţinut o confirmare a rezultatelor şi activităţii lor politice la alegerile pentru structurile de conducere centrale.

În urma scrutinului desfăşurat la acest final de săptămână, la Bucureşti, în care s-au ales conform statutului structurile de conducere de la nivel central ale PDL, Gheorghe Ştefan, preşedintele PDL Neamţ a fost reales pe funcţia de vicepreşedinte.

Început de sâmbătă dimineaţa, Congresul PDL a avut cea mai interesantă parte în prima zi, atunci când s-a ales noul şi acelaşi Emil Boc care să reprezinte în continuare interesele liberal - democrate românilor de pretutindeni.

Emil Boc a obţinut 62% din numărul total de voturi, în timp ce Vasile Blaga a atras 34% din totalul de 1.400 de voturi date de delegaţi. Restul procentelor, prea puţine au mers pentru susţinerea lui Teodor Paleologu sau s-au pierdut printre cele nule.

În noaptea dintre cele două runde de alegeri, duminică fiind programate alegerile echipelor care vor susţine liderul, s-a stabilit între cei doi candidaţi să se respecte ordinea procentelor şi la alcătuirea listelor pentru vicepreşedinţi, astfel din 39 de candidaţi, 16 s-au retras. Pe lista celor rămaşi în cursă a fost şi numele liderului de la Neamţ a PDL, Gheorghe Ştefan.

Liderul democrat liberal a şi avut puţin de muncă în prima zi, deoarece nu s-a regăsit la litera S pe listele de votanti a căutat la G şi şi-a găsit numele. El a mărturisit că s-a speriat puţin că a fost scos de pe lista de candidaţi. "Nu m-am găsit, eram agitat, ziceam bă, m-au scos aştia din competiţie, nu m-au trecut nici pe liste. M-oi căuta la Pinalti, dar, eu ştiu, nu-s nebuni să mă pună cu poreclă", a spus colegilor liderul nemţean.  

Duminică, în prima parte a zilei de ieri au fost aleşi prim-vicepreşedinţii: Roberta Anastase - 1.038 de voturi, Teodor Baconschi - 899 de voturi, Gheorghe Flutur - 1.182 de voturi şi Sorin Frunzăverde - 1.142 de voturi.

A fost ales si secretarul general în persoana lui Ioan Oltean care a obţinut 906 voturi în cursa cu Sulfina Barbu care a primit doar 343 de voturi.

În afară de Gheorghe Ştefan, PDL mai are încă 14 vicepreşedinţi: Elena Udrea, Toader Paleologu, Sever Voinescu, Anca Boagiu, George Scripcaru, Romeo Raicu, Mircea Hava, Traian Igaş, Dorin Florea, Mihai Stănişoară, Monica Macovei, Mihaela Popa, Florin Popescu şi Victor Tarhon.

Aseară, după închiderea ediţiei s-a desfăşurat votul pentru o altă funcţie dorită de unul dintre deputaţii nemţeni.

Marius Rogin este unul dintre pedeliştii care aspira la funcţia de secretar general pe regiunea Moldova, unde îl înfrunta pe liderul PDL Bacău - Gabriel Berca.

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 139 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner