Liderul PSD Neamţ a anunţat oficial că USL sondează piaţa electorală pentru a vedea unde se situează această coaliţie în preferinţele alegătorilor. Nedorind să dea foarte multe detalii, şeful PSD a anunţat că în acest moment ar fi vreo 60 de procente "care se anunţă pentru USL la Neamţ" ceea ce le oferă ceva avânt şi "speranţe" la alegerile ce urmează în 2012. Până în acest moment PSD şi PNL au gândit că au posibilitatea de a forma majorităţi în 10 consilii locale din Neamţ şi de a numi toţi atâţia viceprimari.
Tot cu această ocazie s-a mai anunţat că s-au purtat discuţii între preşedinţii PSD şi PNL şi că în curând, cel puţin la nivel simbolic se va semna un protocol de colaborare.
Şeful PSD a anunţat că după semnarea protocolului se vor discuta şi probleme (care nu au fost discutate până în acest moment) referitoare la împărţirea colegiilor între PSD şi PNL şi că verdictul va fi dat tot în urma altor sondaje.
În final, acesta a mai menţionat că Ionel Arsene, liderul PSD de la Târgu Neamţ, are şanse foarte mari de a ajunge candidatul pentru şefia Consiliului Judeţean Neamţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








