Liberalii şi social-democraţii nemţeni şi-au manifestat, într-o conferinţă de presă organizată duminică, îngrijorarea vizavi de intenţiile pronunţate de actuala guvernare a statului de a vinde cele mai mari companii de stat ce susţin actualmente economia românească.
Liderii USL Neamţ au prezentat un calendar al listării şi vanzării pe bursă a unor pachete de acţiuni ale marilor companii de stat profitabile. Printre companiile pe care statul vrea să le înstrăineze se numără, Transelectrica, Romgaz (pachet de 15%, până în iunie),Transgaz (vânzarea a 15% din acţiuni, până în luna aprilie), precum şi oferte publice primare pentru majorarea capitalului cu câte 10% pentru Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, până la sfârşitul acestui an. Potrivit preşedintelui PNL Neamţ, Dorinel Ursărescu, toate aceste societăţi vor fi date aproape gratis, printr-o metodă de privatizare folosită deja la Petrom, denumită "Calul troian". În opinia sa, companiile vor fi vândute la preţ derizoriu unor investitori străini, prin achiziţionarea de pachete mici de acţiuni, iar investitorul face ulterior o majorare de capital şi obţine în final aproape gratis compania de la stat.
"Am trei ani de când tot spun şi încerc cum pot să artăt ce înseamnă PDL pentru România, pentru economia naţională şi pentru fiecare român în parte. Tot mai mulţi români îşi dau însă seama acum că în PDL sunt nişte hoţi. Acum încearcă să dea altă lovitură României, în 2012 erste termenul cu FMI pentru vânzarea a ceea ce a mai rămas din ţara asta. PDL a negociat deja vânzarea şi au un calendar foarte bine stabilit pe bursă: OMV Petrom are termen de vânzare până la finele anului 2012, Transelectrica, vânzarea unui pachet de 15% din acţiuni în aprilie 2012, Transgaz, Romgaz - termen iunie 2012, Hidroelectrica, societatea Oltchim pentru vânzarea integral în prima parte a anului 2012, Electrica Serv, Complexul Energetic Hunedoara. A vinde în perioade de criză e cea mai proastă afacere posibilă, vânzarea de pachete minoritare are denumirea de calul troian. Se iau 10, 15 acţiuni se vând unui beneficiar deja cunoscut, care face mai apoi o majorare de capital în jumătate de an, la care statul român nu poate contribui. Această strategie e o subminare a economiei naţionale. Avem exemplul Alro Slatina, sau Hidroelectrica, ce a însemnat pentru statul român un efort de aproape 60 de ani cu investiţii de zeci de miliarde de dolari. Pachete de acţiuni de la Hidroelectrica sunt scoase la vânzarela un preţ ridicol, ce înseamnă în câţiva ani că statul va pierde controlul asupra ei; la fel cu Transelectrica. Asta vor face acum băieţii ăştia care de trei ani n-au nici o raţiune. De aceea înaintăm cu demersul USL pentru a scăpa ţara de PDL şi de Traian Băsescu", a declarat Dorinel Ursărescu, preşedintele PNL Neamţ.
| < Anterior | Următor > |
|---|








