Multipla participantă la etapa naţională a olimpiadei de limba şi literatura română, Eliza Chirilă (elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Roman Vodă" din Roman) şi-a reconfirmat valoarea în cadrul competiţiei "Student pentru o zi", organizată de Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava.
E a câştigat premiul întâi la secţiunea de limba şi literatura română, primind astfel dreptul să devină, din toamnă, studentă a facultăţii de profil din cadrul universităţii sucevene pe locurile fără taxă.
La aceeaşi secţiune a competiţiei au primi premii şi menţiuni şi alte patru eleve din Neamţ: Andreea Movilă (Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Târgu Neamţ - premiul II), Ştefana Bogdan (Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Târgu Neamţ - menţiune) şi Eliza Constantinescu (Grupul Şcolar "Vasile Sav" Roman - menţiune).
La concursul de limba engleză, Alexandrina Gavrilă (Colegiul Naţional "Roman Vodă" Roman) a luat premiul al doilea, Andrada Dobre (Colegiul naţional "Calistrat Hogaş" Piatra-Neamţ) - premiul al treilea, iar Alexandru Dadeş (Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ) - menţiune. În fine, la secţiuenea de limbă germană, începători, Cristina Panoschi (Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" Piatra-Neamţ) a fost recompensată cu premiul al doilea.
| < Anterior | Următor > |
|---|








