Alături de sute de medici din ţară, doctori şi asistenţi din judeţ au participat în weekend-ul trecut la Târgul Internaţional de Cariere medicale organizat la Bucureşti.
Din judeţul Neamţ au mers peste 50 de cadre medicale, printre care şi medici de familie. Potrivit dr. Mihaela Covrig, preşedinta Patronatului Medicilor de Familie din Neamţ, 16 medici de familie din judeţ s-au prezentat, interesaţi să profeseze în străinătate. "Colegii mei au participat la târgul din Bucureşti, au luat oferte, au primit informări la adresele respective şi amănunte legate de legislaţie. Sunt oferte foarte bune, interesante, cu 4.500 - 7.000 de euro lunar. Ei vor decide pentru ce ţări vor opta în perioada imediat următoare", a precizat dr. Mihaela Covrig, preşedinta Patronatului Medicilor de Familie din Neamţ. În cadrul Târgului Internaţional de Cariere Medicale angajatorii şi companiile de recrutare internaţionale au venit, în România, cu peste 4.000 de oferte de muncă ce cuprind atât posturi permanente, dar şi posturi temporare, tocmai pentru a veni în întâmpinarea celor interesaţi de o carieră medicală internaţională. Potrivit medicilor, salariul mediu anual oferit de recrutorii din Marea Britanie şi Franţa, ţările cele mai căutate de altfel, sunt cuprinse între 60.000 şi 80.000 de euro, salariile pot varia în funcţie de specializare, precum şi de nivelul de experienţă al fiecărui medic sau farmacist. Printre specialităţile medicale cele mai căutate se numără anestezia, medicina de urgenţă, medicina internă, chirurgia şi medicina generală. Potrivit medicilor prezenţi la târg, au fost oferte de muncă din peste 18 ţări precum Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia, Franţa, Austria, Elveţia, Marea Britanie şi Belgia.
| < Anterior | Următor > |
|---|








