Judeţul Neamţ are un plan de analiză şi acoperire a riscurilor de pe teritoriul judeţului, însă documentul a necesitat o nouă aprobare din partea Consiliului Judeţean, motivat de faptul că au intervenit o serie de modificări atât în ceea ce priveşte organizarea structurilor care, potrivit legii, au atribuţii ori asigură funcţii de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă în profil teritorial cât şi în modul de intervenţie în cazul manifestării factorilor de risc identificaţi la nivelul judeţului.
Astfel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a reactualizat acest plan iar CJ Neamţ l-a reavizat. Planul de analiză şi acoperire a riscurilor cuprinde riscurile potenţiale identificate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Neamţ, măsurile, acţiunile şi resursele necesare pentru managementul riscurilor respective. Totodată urmăreşte realizarea asigurării prevenirii riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă prin evitarea manifestării, reducerea frecvenţei de producere şi limitarea consecinţelor; amplasarea şi dimensionarea unităţilor operative şi a celorlalte forţe; stabilirea concepţiei de intervenţie şi elaborarea planurilor operative; alocarea şi optimizarea forţelor şi mijloacelor necesare prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă.
| < Anterior | Următor > |
|---|








