Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Câteodată ajung să leşin de foame numai pentru că nu am timp (sau mi-e lene) să-mi pregătesc masa. Nu mănânc orice prostie, ceea ce presupune ca, anumite momente, ritualul mesei să fie mai elaborat decât mi-aş dori. Şi mă face să visez din ce în ce mai des la mâncarea sub formă de pastiluţe. A venit ora mesei şi n-ai timp sau chef sau energie să ţi-o pregăteşti? Iei, ca astronauţii, o pastiluţă şi gata, te-ai liniştit. Bine, şi să te legi prin USB la un computer, care să te încarce cu papa virtuală ar fi o idee, dar la asta nu-ndrăznesc încă să visez.
Ar mai fi şi varianta să citeşti scrisoarea trimisă de Adrian Stroe, din Piatra-Neamţ, şi să-ţi piară definitiv pofta de mâncare. Asta pentru că cititorul nostru ne-a povestit ce-a descoperit în frigiderul unui prieten:
"În timp ce amiculmeu făcea nişte sandwich-uri în bucătărie, un miros acru m-a izbit violent în nări. Ca orice musafir binecrescut, o vreme m-am ţinut discret de nas, evitând să aduc vorba; pe măsură însă ce amicul continua să deschidă şi să închidă frigiderul, mirosul creştea în intensitate, devenind insuportabil. Nu mă mai confruntasem niciodată cu asemenea duhoare. Miasma ce venea din frigiderul amicului era incomparabil mai respingătoare decât cea a ciorapilor ostăşeşti, putorile alea verzi de bumbac pe care le lipeam de tavanul dormitorului după o zi de instrucţie, cronometrând timpul în care rămâneau fixate de tavan (în armata română erai obligat să-ţi cureţi doar puşca, nu şi ciorapii).
«Uăăăi», am urlat, «ce miroase în halul ăsta??». «Nişte brânză de-aia puturoasă. Am luat-o de la Paris». «Bă», zic, «am mai mâncat şi eu, dar ca asta nu puţea nici una». «Mda», admite amicul, «pute groaznic. Nici noi n-o mâncăm, dar am dat o groază de bani pe ea şi suntem prea zgârciţi s-o aruncăm»."
Îhî, cred că ştiu despre ce este vorba. De fapt, domnule Stroe, cred că amicul ştie că stă pe o mină de aur - cine stăpâneşte brânza aia, stăpâneşte lumea. Cu ajutorul ei, poţi cuceri Constantinopolul în maximum 30 de minute: nu trebuie decât să o arunci peste ziduri şi să aştepţi ca garnizoana să deschidă porţile şi să fugă din oraş. De asemenea, poţi dispersa mulţimi ostile, deconspira lunetişti sau sparge falanga macedoneană ca pe popice. Singurii oameni din lume care nu pot fi răpuşi de brânza aia cred că sunt călătorii din microbuzul de Alimentara 40. Pe ăia chiar că nu-i mai impresionează nimic.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
