Actorii Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ vor participa la Festivalul de Teatru "ContemporanIS", care se va desfăşura săptămăna viitoare la Iaşi.
Aceştia vor fi prezenţi în faţa publicului ieşean, marţi - 5 aprilie, de la ora 19, cu spectacolul "OO!" , creaţie colectivă după Ion Creangă în regia lui Alexandru Dabija. Reprezentaţia va avea loc în sala "Teatru la Cub" din cadrul Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi. Din distribuţie fac parte: Nora Covali, Ecaterina Hâţu, Cătălina Ieşanu, Loredana Grigoriu, Andrea Gavriliu, Cezar Antal, Daniel Beşleagă, Ionuţ Cucoară, Dragoş Ionescu şi Tudor Tăbăcaru.
Pe 8 aprilie, un alt spectacol regizat de Alexandru Dabija va fi prezentat publicului din Târgu-Neamţ. Spectatorii sunt invitaţi Casa de Cultură a Sindicatelor, la ora 17.30, pentru a viziona o comedie din stagiunea 2009-2010 a Teatrului Tineretului, şi anume: "Cu dragostea nu-i de glumit" de Alfred de Musset, regia Alexandru Dabija. Din distribuţia acestui spectacol fac parte: Andrea Gavriliu, Isabela Neamţu, Adina Suciu, Dragoş Ionescu, Victor Giurescu, Cezar Antal, Tudor Tăbăcaru, Nora Covali, Cătălina Ieşanu, Ecaterina Hâţu şi Ionuţ Cucoară.
| < Anterior | Următor > |
|---|








