În cadrul proiectului "Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA", tineri din 10 judeţe ale ţării au primit, pe parcursul unui an, informaţii corecte referitoarea la această boală. Alegerea judeţelor implicate în proiect s-a realizat în funcţie de numărul de persoane afectate de HIV/SIDA.
Campaniile de informare s-au desfăşurat în şcolii şi licee, dar şi în locurile publice aglomerate. Proiectul implementat printr-un parteneriat între Fundaţia "Tineri pentru Tineri" cu alte patru organizaţii neguvernamentale a reprezentat la data aplicării o necesitate având în vedere că în România cele mai multe persoane cu HIV/SIDA au între 18 şi 25 de ani. În perioada 1992-2010 s-au înregistrat în România peste 2.500 de cazuri de infecţie cu HIV la adulţi, dintre acestea, 75% au dobândit virusul prin contact sexual neprotejat, heterosexual. În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe, în România, ponderile sunt sensibil egale. Cu toate acestea este importantă prevenirea cu accent pe femeile tinere, mai predispuse să contracteze virusul. " În vara anului 2010, în cadrul proiectului am desfăşurat o amplă campanie de informare şi în Costineşti. Au fost distribuite pliante care conţineau informaţii referitoarea la căile de îmbolnăvire, dar totodată voluntarii noştrii au discutat cu oamenii despre problemele cu care se confruntă cei care au HIV/SIDA, cea mai mare dintre acestea fiind discriminarea şi stigmatizarea", a declarat psihologul Cătălin Andrei, reprezentantul Asociaţiei Române pentru Promovarea Sănătăţii.
Datele statistice înregistrate după aplicarea proiectului "Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România" au indicat o scădere a numărului de cazuri de persoane nou-infectate. Potrivit datelor înregistrate la Institultul "Matei Balş" din Bucureşti, în România sunt aproximativ 9.000 de persoane care suferă de această maladie. În Neamţ sunt 390 de pacienţi înregistraţi, 240 dintre aceştia fiind în tratament. Anul trecut în judeţ au fost depistate 14 cazuri noi.
| < Anterior | Următor > |
|---|








