Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Pe vremea când nu fusese încă acoperită de ţunami, în Japonia exista un grup parlamentar dedicat strănutului. Îi zicea "Hakushon Giin Renmei" - Grupul Parlamentar "Hapciu", cum ar veni, pentru că ăia strănută în trei silabe, noi numai în două... Japonezii, tot japonezi.
Este că râdeţi, insensibililor? Râdeţi, pentru că nu ştiţi de ce. Rinita alergică afectează 32 de milioane de japonezi - adică unul din patru - şi costă economia arhipelagului cam 1,6 miliarde de euro anual (când strănuţi nu poţi munci, şi ce-ar fi în România doar o altă o scuză, la ei e o problemă naţională). Până şi maimuţele japoneze de zăpadă au început să strănute - şi nici măcar n-au batiste, săracele. Cercetătorii sunt îngrijoraţi - stau maimuţele alea în apă până la gât, cu zăpadă pe tărtăcuţă, şi hakushon!, hakushon! întruna. E o molimă globală.
Vă doare-n cot de hacuşonul japonezilor şi al maimuţelor de zăpadă? Pe mine nu. Am o mulţime de prieteni care sunt fraţi de suferinţă cu ei (şi cu ele) şi deja nu mai am cu cine mă-nţelege. Abia a venit primăvara şi toată ziua îşi freacă prost dispuşi nasurile încercând să scape de alergie.
Totul începe cu o mâncărime în cerul gurii, care ademeneşte limba să râcâie, mai întâi încet, apoi tot mai sălbatic în partea superioară a faringelui. Dar mâncărimea nu se potoleşte. Se retrage în schimb tot mai adânc şi simţi exact ce se petrece în interiorul creierului, încât ţi-ar face plăcere să-ţi vâri degetul în masa cenuşie care bălteşte acolo între urechi, ca să scurmi, să scurmi acolo nesfârşit şi binefăcător.
Nu contează că s-ar putea deranja gândirea. De gândit, nu mai poţi oricum gândi. Tot corpul, fiinţa, existenţa pur şi simplu sunt cuprinse de mâncărimea din cap şi, într-un fel, tu însuţi devii parte a mâncărimii: mă chinui, deci exist. Şi mâncărimea creşte cu încetineală de tortură şi se apropie de momentul culminant. Simţi până în ultima fibră: vrea să se descarce. Acum! Ochii lăcrimează tot mai intens, privirile ţi se îneacă în lacrimi, gura ţi se cască involuntar, ah, vine uşurarea... dar nimic. Nimic. Strănutul care se anunţa nu a fost decât o biată ratare, deplorabilă, o dezamăgire. Numai cerul gurii arde, capul arde, creierul este o masă sângerândă şi iritată, limba loveşte în ritm staccato şi, pe neaşteptate, exact când te aştepţi mai puţin, te loveşte... te loveşte... explozia, chiar aşa!Strănuţi şi eşti recunoscător, strănuţi şi te gândeşti că acum se termină, în sfârşit, suferinţa. Nici vorbă! Strănutul tot nu aduce uşurarea. Mâncărimea din cerul gurii şi din creier tot nu încetează, creşte şi mai tare printre strănuturi, tot corpul se scutură în convulsii şi o cascadă de fluide îşi caută cale de ieşire cu o forţă formidabilă. Sistemul sangvin se află în pragul colapsului, ochii ard de parcă un demon ar fi aruncat în ei un praf infernal.
În zilele proaste, alergia capătă forme extreme, începi să arzi ca soba şi nu mai suporţi decât să zaci pe canapea cu lumina stinsă. Nu mai vrei să gândeşti, nu mai vrei să citeşti, nu mai vrei să vorbeşti cu nimeni. Ca o muscă leşinată de frig, fără niciun chef.
Prin farmacii se găsesc o mulţime de leacuri de combatere a rinitei alergice. În plus ar mai fi acupunctura sau metoda flowerpower: te arunci şi te tăvăleşti eroic pe o pajişte abia înflorită, pentru ca organismul să se obişnuiască treptat cu polenul. Nimic însă nu are vreun efect spectaculos, dar îţi conferă sentimentul plăcut că nu eşti complet dezarmat în faţa unui adversar atotputernic.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: realitatea@ambra.
| < Anterior | Următor > |
|---|
