Cei nouă consilieri locali ai PSD şi PNL au blocat tot ceea ce se putea bloca în ultima şedinţă ordinară a legislativului romaşcan. Primul proiect la care s-au abţinut a fost cel de consolidare a Bibliotecii Municipale "George Radu Melidon", deşi edilul şef a făcut o prezentare a stării monumentului, care are nevoie urgentă de intervenţie din partea autorităţilor locale.
"La ora actuală, imobilul în care funcţionează Biblioteca Municipală este încadrat în clasa I de risc seismic, alături de «blocul cu bulină». Un cutremur de doar patru grade pe scara Richter ar duce la prăbuşirea turnului bibliotecii. În consecinţă, realizarea acestor lucrări de consolidare, restaurare şi modernizare a imobilului reprezintă o prioritate", a spus primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.
Reprezentanţii formaţiunilor din opoziţie au pus la îndoială oportunitatea alocării de fonduri în această perioadă de criză (câte patru miliarde de lei vechi în anii 2011 şi 2012, apoi 6,3 miliarde de lei vechi - reprezentând lucrări de branşamente, refaceri de instalaţii şi amenajare a terenului din zonă - în anul 2013). "Deşi sunt de acord şi chiar îl felicităm pe primarul Laurenţiu Dan Leoreanu pentru iniţiativa de a reabilita Biblioteca Municipală, un monument de mare valoare al acestui municipiu, suma pe care trebuie să o alocăm din bugetul local cu acest scop îmi pare mult prea mare", a precizat consilierul local PSD Viorel Stan. După vreo trei sferturi de oră de dezbateri pro şi contra proiectului, cum cei nouă consilieri PSD-PNL s-au abţinut, proiectul n-a trecut, aşa că primarul, ca iniţiator, l-a retras şi pe cel următor privind asocierea cu judeţul Neamţ în vederea implementării proiectului "Restaurarea, consolidarea şi modernizarea Bibliotecii Municipale George Radu Melidon". Pentru realizarea acestor lucrări şi Consiliul Judeţean ar urma să contribuie cu suma de 2,368 milioane de lei.
| < Anterior | Următor > |
|---|








