Două accidente de muncă au fost înregistrate, pe 5 aprilie, în judeţul Neamţ, cauzele fiind cercetate acum de inspectorii de muncă.
Protagoniştii, muncitori ai unor societăţi comerciale, au avut de suferit cumplit în urma rănilor provocate de accidente. Primul astfel de eveniment s-a petrecut marţi, în incinta unei firme din Săvineşti. Ştefania B. de 32 de ani, din Piatra Şoimului, lucra la secţia de producţie în cadrul unei societăţi săvineştene, ca laminor. Marţi, la ora 21.50, femeia urma să intre în schimbul III şi pentru buna desfăşurare a procesului de producţie , efectua curăţarea utilajului moment în care, din cauza neatenţiei, a agăţat mănuşa de protecţie într-unul din cilindrii trăgători, suferind leziuni la nivelul mâinii drepte. Ştefania se află acum internată la secţia Chirurgie Reparatorie din cadrul Spitalului din Piatra Neamţ, fiind internată cu diagnosticul traumatism mâna dreaptă, o treime inferioară antebraţ zdrobit. Cercetările, în acest caz, sunt continuate de Postul de Poliţie Săvineşti.
"Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ a fost anunţat despre acest accident de muncă şi dat fiind faptul că s-a soldat cu incapacitatea temporară de muncă a femeii, a fost alăcutuită o comisie din cadrul firmei în cauză care va cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul", a declarat Nicolae Hârlea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial Neamţ.
Un alt accident de muncă, de data aceasta foarte grav, l-a avut ca protagonist pe C.M de 54 de ani, din Bicaz. Bărbatul muncea la înălţime, s-a dezechilibrat şi a căut în gol, suferind un politraumatism. Practic, muncitorul s-a strivit de caldarâm, medicii internându-l la Spitalul Judeţean de Urgenţă, în stare de inconştienţă şi cu multe fracturi şi leziuni. Inspectorii de muncă nu au fost anunţaţi despre acest accident. Până la ora închiderii ediţiei ei nu au putut să ne ofere vreo informaţie privitoare la cum şi din ce cauză s-a produs evenimentul.
| < Anterior | Următor > |
|---|








