Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Firmele de fast-food stăpânesc un secret înfricoşător. Ştiu cum să scoată mâncarea din mâncare fără să se prindă vreun client. Cum ar veni, în farfurie ai forma, dar lipseşte fondul.
E cam ca-n povestea cu Păcală şi boierul care-i dădea o pâine dimineaţa, înainte de arat, spunându-i să se-nfrupte din ea după voia inimii, dar s-o aducă înapoi întreagă.
Nu se poate să bag în mine ca spartul la prânz - şi să fiu leşinat de foame două ore mai târziu. Iar asta se întâmplă de fiecare dată când mănânc la vreun fast-food şi nu mi se întâmplă doar mie.
Pun pariu că-n bucătăriile acestor locuri lucrează chimişti cu Nobel, dispăruţi misterios prin Triunghiul Bermudelor, acum ţinuţi ostatici de şefi de sală malefici. "Scoate tot, băi Mendeleev, să nu mai rămână o proteină în copane, auzi?"
Nu vi se pare că-n farmacii sunt, de la un timp, o grămadă de suplimente alimentare, vândute sub formă de pastile?
Cam acesta este contextul în care omulţime dintre cunoscuţii mei s-au decis să facă primii paşi în bucătărie. E şi cazul lui Mihăiţă Stoleru, din Piatra-Neamţ, care a ajuns la exasperare după ce a încercat să gătească după sfaturile primite la emisiunile de la TV:
"Am ajuns să detest emisiunile culinare montate, cele care ne prezintă în zece minute cum putem prepara feluri complicate pentru realizarea cărora avem nevoie în fapt de ore întregi de pregătiri, cunoştinţe, îndemânare şi muncă efectivă. E foarte enervant să-l vezi pe unul cum croieşte un cordon bleu într-un interval de timp în care tu nu eşti în stare nici să fierbi apă. Mă calcă pe nervi impostorii ăştia care au la îndemână absolut tot ceea ce le trebuie - ca şi cum cartofii s-ar vinde în piaţă gata spălaţi, curăţaţi şi tăiaţi la milimetru, muşchiul tranşat şi fezandat, vinetele bune-coapte şi stoarse; iar la sfârşit îi pretind prostului din faţa televizorului să fie gata instruit aşa încât să le pună cap la cap fără să-şi tăie mâinile sau să dea foc casei.
Bucătarul-vedetă e ca Bear Grylls: îţi spune că va face un nod marinăresc dar ţi-l arată gata făcut. Se laudă că va prinde o rozătoare printr-o metodă incaşă, iar în cadrul următor iepurele e deja rumenit cât trebuie şi asezonat cu mirodenii din bucătăria internaţională: «Acum adăugăm sosul special de Manciuria, cubuleţele de kiki tăiate după metoda tradiţională din insulele Waka-Waka şi rondelele de ceapă de 1 mm grosime». Îi doresc să ajungă gătit de canibalii din insula Malekulu după o reţetă tradiţională cu sos de mango!
În timpul ăsta, omul care a făcut toată munca, nimeni-ul care şi-a rupt unghiile şi şi-a riscat viaţa printre legume dubioase, animale moarte şi unelte potenţial letale, stă în spate ca un ciumat, fără glorie.
Luaţi-o, bre, mai uşor, că aşa nu ajungem nicăieri. Eu vreau să văd o emisiune din care să pot învăţa ce mă interesează pe mine: cum pot curăţa cartofi fără să mă certe nevastă-mea că arunc jumătate, care-i diferenţa dintre roşiile decojite în suc propriu şi bulion (e vreuna?), cum să spăl vasele fără să consum un flacon de detergent de vase şi 250 de metri cubi de apă pe zi şi cum să duc apoi tot gunoiul fără să mă urmărească cu privirea baba de la parter ca şi cum aş vrea să scap de un cadavru sau să plătesc mai puţin la întreţinere."
Păi, pentru ca să înveţi toate astea, ai nevastă. De fapt, corectez: să te dreseze să ştii şi să faci toate astea. În rest, să ştii că eu am râs cu poftă când l-am văzut pe numitul Bear Grylls în excursie de supravieţuire prin România, savurând fructe de pădure cu aromă de urs şi evitând cu îndărătnicie poteca ce se vedea în plan îndepărtat şi care l-ar fi dus sigur la o cabană sau pensiune în mai puţin de-un sfert de zi.
Cât priveşte emisiunile culinare, eu nu prea mă uit la aşa ceva. Mă mai uitam din când în când pe vremea lui Radu Anton Roman. Măcar acolo aveai ce asculta. Plus că-l vedeai pe Busu cum îi lasa gura apă şi făcea el toată corvoada.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
