În primul trimestru al acestui an, zece minore dornice să se mărite au trecut pe la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ pentru a primi acordul în vederea încheierii căsătoriei.
Conform prevederilor legale în vigoare, bărbatul se poate căsători numai dacă a împlinit vârsta de 18 ani, iar femeia numai dacă a împlinit 16 ani. Pentru a se putea căsători legal, tinerele care au 16 ani sunt obligate, pe lângă acordul părinţilor, să obţină o autorizaţie specială de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.
Autorizaţia poartă numele de dispensă şi reprezintă o dispoziţie emisă de directorul DGASPC prin care se autorizează căsătoria minorei care nu a împlinit vârsta de 18 ani. "Majoritatea minorelor care vin împreună cu părinţii să solicite eliberarea acestui document sunt însărcinate. Anul acesta, din cele 10 minore care s-au prezentat opt erau însărcinate. De cele mai multe ori şi părinţii acestor fete încurajeză aceste căsătorii. Adulţii vin şi declară că deja cei doi locuiesc împreună şi vor să legalizeze relaţia dintre ei. Eu am încercat să le explic părinţilor acestor tineri că este mult mai important ca adolescenţii să-şi continue şcoala şi să aibă o meserie. De-a lungul timpului s-au organizat şi campanii de informare, dar pentru o parte dintre aceşti tineri se pare că este mult mai important să se căsătorească", a declarat Cristina Păvăluţă, directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.
Pentru încheierea unei astfel de casatorii, trebuie îndeplinite, obligatoriu, o serie de conditii impuse de lege: existenţa unor motive temeinice pentru încheierea căsătoriei, avizul medical, solicitarea minorei şi a viitorului sot, încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, autorizarea din partea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului în a cărei rază teritorială se află domiciliul viitorilor soţi.
Anul trecut au fost eliberate 59 de astfel de dispense. Majoritatea solicitărilor, 57 mai exact, au fost din partea fetelor din mediul rural. Dintre acestea, 27 au motivat că se căsătoresc deoarece sunt însărcinate.
| < Anterior | Următor > |
|---|








