Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
V-aţi gândit câte din lucrurile pe care le faceţi zilnic sunt automatisme intrate adânc în motoraşul vostru? Nu vorbesc de lucruri grave, de obiceiul de a-l blagoslovi pe prostul din trafic şi de a înjura guvernanţii. Mă refer la micile şi teoretic neînsemnatele lucruşoare de zi cu zi. Care fac parte din rutina noastră personală. Şi care nu ne fac rău neapărat. Acasă, o mulţime de obişnuinţe de la trezire până noaptea târziu; pe drumul spre serviciu alte obinuinţe, acelaşi drum în fiecare zi, aceleaşi semafoare - aş putea să merg dormind liniştită, ştiu picioarele singure drumul, iar la serviciu alte obiceiuri împământenite.
Ei bine, toate astea nu m-au împiedicat să râd copios de ce face puterea obişnuinţei din oameni. Citiţi şi voi o parte din scrisoarea pe care ne-a trimis-o Alexandru Morariu, un tânăr pus pe şotii din Piatra-Neamţ, şi-o să vedeţi ce mi-a venit cu subiectul ăsta:
"De fiecare dată când intru la benzinărie să-mi iau una, alta, benzină, ziare, ţigări, doamna de acolo mă îmbie:
- Nu doriţi şi o ciocolată cu unleunouş'cinici?
De fiecare dată o refuz.
Zilele astea zic să mă distrez şi eu, mă opresc la benzinărie şi-i zic cucoanei din prima:
- Daţi-mi o ciocolată cu unleunouăş'cinci.
Doamna îmi da o ciocolată, bate la casă, are vreo două secunde de ezitare şi mă întreabă amabil:
- Nu doriţi şi o ciocolată de unleunouăş'cinci?
- Nu mulţumesc, nu-mi place ciocolata."
Ei, la angajatele de la benzinării, nu ştiu cât este obişnuinţă şi cât îndatorire trecută în fişa postului. Am însă câţiva prieteni care nu prea să mişcă fără maşină şi care au simţit pe pielea lor ce înseamnă obişnuinţa. De exemplu, acum câteva zile. O prietenă se grăbea să ajungă de la birou la librărie. "Am luat-o pe străduţe. Dreapta. Stânga. Încă puţin. Mi-am zis: «Dacă fac la stânga acolo, ajung imediat». Dar mă opresc. Pentru că eu respect semnele de circulaţie. Dau prioritate celor două maşini care veneau. Văd semnul de obligatoriu la dreapta. «La naiba! Asta e, sunt o fată cuminte, respectăm semnele». Fac la dreapta. Regulamentar. Merg câţiva metri. Şi brusc pun frână. Din călcâie. Şi îmi dau două peste frunte. Noroc că eram singură. Şi tu, te rog, să nu mai spui nimănui ce prostie am făcut, da? Că râde lumea de mine."
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
