* obiectivul campaniei de informare: conştientizarea faptului că deşeurile trebuie colectate selectiv
Reprezentanţii autorităţilor publice locale din judeţul nostru vor fi chemaţi "la ordine" de specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Neamţ, în cadrul a patru dezbateri publice zonale care sunt programate pe 13, respectiv 20 aprilie. Scopul acestor dezbateri, componente ale unei campanii intitulate "Implementarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor la nivel de autorităţi ale administraţiei publice locale", este acela de a conştientiza şi responsabiliza autorităţile administraţiilor publice locale privind problematica gestionării deşeurilor, în vederea reducerii impactului asupra mediului si sanătăţii populaţiei.
"Obiectivele specifice ale acestei campanii sunt: informarea autorităţilor publice locale asupra modalităţilor de aplicare a prevederilor legislative din domeniul managementului deşeurilor; conştientizarea reprezentanţilor administraţiilor locale asupra rolului şi obligaţiilor care le revin pentru menţinerea unui mediu curat şi sănătos din punct de vedere al colectării selective a deşeurilor; implicarea membrilor comunităţilor locale în acţiuni concrete de gestionare corespunzatoare şi raţională a deşeurilor. Vor fi organizate patru dezbateri publice - două pe 13 aprilie (cu reprezentanţii primăriilor din zona Piatra Neamt, de la ora 10, în Sala «Ion Creangă» a Palatului Administrativ, respectiv cu reprezentanţii primăriilor din zona Bicaz, de la ora 13, în sala de şedinţe a Consiliului Local Bicaz) şi încă două pe 20 aprilie (cu reprezentanţii primăriilor din zona Târgu-Neamţ, de la ora 10, în sala de conferinţe a Casei de Cultură Târgu-Neamţ, şi cu reprezentanţii primăriilor din zona Roman, de la ora 13, în sala de şedinţe a Consiliului Local Roman)", se arată într-un comunicat al APM Neamţ.
Campania derulată pe plan local îşi propune să sprijine demersurile autorităţilor administraţiilor publice de a respecta termenele şi a implementa prevederile legislative, transpuse din directivele europene, în conformitate cu obligaţiile privind gestionarea deşeurilor ce revin României ca stat membru UE.
Reamintim că în baza prevederilor Legii 127/2010, absolut toate autorităţile publice locale şi instituţiile sunt obligate să implementeze aşa-numitul sistem de colectare selectivă a deşeurilor. Asta însemnă că în fiecare birou/sală de clasă, pe fiecare culoar şi la intrarea în fiecare clădire aparţinând unei instituţii publice vor trebui amplasate câte trei recipiente de culori diferite, în care să ajungă diferitele tipuri de deşeuri. Totodată, conducătorii instituţiilor sunt obligaţi atât să organizeze sistemul de colectare selectivă, cât şi să încheie contracte de preluare a deşeurilor cu firme specializate. Încălcarea acestor obligaţii poate fi sancţionată de comisarii Gărzii de Mediu cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.
| < Anterior | Următor > |
|---|








