Ultimele stiri
Home Social Doi interpreţi din Neamţ în sferturile de finală ale concursului "Vocea populară"

Doi interpreţi din Neamţ în sferturile de finală ale concursului "Vocea populară"

Email Imprimare PDF

 

 

 

Simona Elena Manolache şi Vasile Urzică, doi tineri interpreţi de muzică populară, vor reprezenta judeţul Neamţ în sferturile de finală ale concursului "Vocea populară", organizat de TVR 3.

Dintre cei cinci solişti care s-au prezentat în etapa judeţeană, Simona Elena Manolache în vârstă de 18 ani, din Târgu-Neamţ şi Vasile Urzică, de 26 de ani, din Vânători-Neamţ, au obţinut cele mai mari medii în urma aprecierii făcute de juriul de specialitate: 9,33, respectiv 8,77.

Cei doi nu se află la prima participare în această competiţie a cântecului popular. "Mă bucur foarte mult că pot să reprezint pentru a doua oară, la acest concurs, oraşul meu natal, Târgu-Neamţ. De data acesata sunt mai încrezătoare în talentul şi pregătirea mea. Concursul acesta ar putea să reprezinte o rampă de lansare pentru noi, tinerii interpreţi", a declarat Simona Elena Manolache.

Juriul a fost alcătuit din specialişti în domeniu: prof. Viorel Bârleanu şi conf. univ.dr. Florin Bucescu, ambii de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi şi Vasile Pohoaţă, realizator de emisiuni în cadrul studioului din Iaşi al Televiziunii Române.

Soliştii au fost acompaniaţi de Orchestra Ansamblului "Floricică de la munte" din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare". Ansamblul "Floricică de la munte" a adus, de asemenea, în faţa telespectatorilor, cele mai frumoase dansuri tradiţionale specifice judeţului Neamţ. 

După această etapă judeţeană, vor urma sferturile de finală, care se vor desfăşura pe parcursul a patru ediţii. Alte două vor fi consacrate semifinalelor, în care se vor alege concurenţii pentru finala regională. Câştigătorul acesteia va participa la finala pe ţară, în cadrul căreia se va desemna "Vocea populară", ediţia 2011.

 

 

 

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 260 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner