Realitatea Media

Se ştie că în a II-a parte din veacul al XIX-lea românii bucovineni încep să facă opoziţie politicii de deznaţionalizare dusă de guvernul central de la Viena.

Una din acţiuni a fost manifestaţia studenţească de la Putna de acum 140 de ani - în anul 1871, din al cărei comitet de iniţiativă a făcut parte şi Mihai Eminescu, legat atât de mult de această provincie; a fost boicotată serbarea Centenarului anexării (1875) şi comemoraţi cu pietate 100 de ani de la decapitarea domnitorului Grigore Ghica (1877), care s-a opus cu îndârjire acestui furt teritorial prin care era frustată Moldova.

La Putna, în 1871, printre personalităţi, au participat: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, viitorul mare istoric A.D. Xenopol, care a evocat figura lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca simbol al românilor de pretutindeni, iar Ciprian Porumbescu a pus mâna pe vioară şi după spusele sale, "... a cânta întregii Dacii".

În ceea ce priveşte boicotarea Centenarului Unirii Bucovinei (anexării, 1875 - n.n.) cu Austria se cuvine să zăbovim puţin.

Marele nostru diplomat şi om politic Mihail Kogălniceanu, care, după spusele savantului şi istoricului universal N. Iorga, îşi leagă numele de trei evenimente majore din istoria modernă a României: 1848, 1859 şi 1877, în 1875 publica broşura Răpirea Bucovinei, bazată pe documente autentice din arhivele austriece, unde demasca fără drept de apel pe cei care pregăteau să sărbătorească centenarul acestui act politic imoral (rapt teritorial - n.n.). Stilul istoricului nostru este atât de incisiv, demascator încât ne permitem să dăm un lung citat pentru cititori:

"Sunt mai multe luni de când primarul de Cernăuţi, prin o proclamaţie în trei limbi (se păstrează şi în arhivele sucevene - n.n.), a invitat populaţiile de peste Moldova a serba - prin ridicarea unui monument în Capitala ţării - jubileul centenar al anexării Bucovinei către Imperiul Austriei.

Această serbare este a se face în ziua de 25/7 mai 1875, aducătoare aminte a zilei de 25 aprilie/7 mai 1775, când prin o convenţie cumpărată, Turcia recunoscu faptul îndeplinit al furării a trei ţinuturi ale Moldovei, poreclite apoi de Ducatul Bucovina! Opera răpirii şi a corupţiei, proclamaţia domnului primar de Cernăuţi îi place a o numi: împreunarea Bucovinei cu Austria.

Primarul de Iaşi, în aplauzele României întregi a hotărât ca în aceeaşi zi de 25 april/7 mai 1875 să se serbeze în vechea Capitală a Moldovei o panahidă religioasă şi tot acolo să se ridice un monument funerar spre eterna amintire a lui Grigore Ghica Voevod, care, ca Domn şi Român, s-a fost împotrivit din toate puterile sale de la dezlipirea de la sânul mumei-patrie a dulcii Bucovine, şi care cu sângele său a plătit româneasca rezistenţă! 

Ne propunem a examina aici care din aceste două serbări îşi poate găsi justificaţia sa, dinaintea istoriei nepărtinitoare, dinaintea moralei publice, dinaintea conştiinţei umane.

Meşteşugurile odioase prin care Austria a izbutit a pune mâna pe cea mai frumoasă parte a Moldovei, Câmpulungul, vechea republică română, cu Suceava, Capitala Domnilor eroi, cu cele mai renumite şi mai bogate mănăstiri, ca Putna, purtătoarea oaselor lui Ştefan cel Mare şi a dinastiei Dragoşizilor (de la Dragoş - n.n.) aceste meşteşuguri, care dinaintea eternei justiţii niciodată nu-şi pot dobândi prescripţia, nu erau până acum cunoscute decât prin tradiţiile moştenite de la bătrânii ţării Moldovei, martori oculari ai spoliaţiunii.

Asemenea numai inima poporului român - care niciodată nu uită binele făcut - a fost singura arhivă ce ne-a păstrat în trăsături mari lupta perseverentă a lui Grigore Ghica Voevod şi a boierilor Moldovei, pentru a nu se sfâşia moşia strămoşească.

O norocită indiscreţie ne pune astăzi în poziţie de a dovedi - prin înseşi actele diplomatice ale aceleiaşi puteri care a conceput, a urzit şi a săvârşit spolaţia - de a dovedi zicem, că glasul poporului român este glasul adevărului, glasul lui Dumnezeu, atât în privinţa făuririi Bucovinei, cât şi în privinţa uciderii lui Grigore Ghica Voevod, victimă a răzbunării Austriei.

Avem sub ochi însăşi corespondenţa autentică urmată între principele de Kaunitz, Cancelarul imperial al Mariei Tereza, şi între baronul de Thugut, Internunciul austriac din Constantinopole, şi acesta de la anii 1771 şi până la 1777, în intervalul cărora s-a săvârşit furarea Bucovinei şi drama sângeroasă din Beilicul din Iaşi (este vorba de conacul sau casa de gardă a turcilor din Iaşi, în care domnitorul patriot a fost ucis - n.n.)".