Ultimele stiri
Home Social De vorbă cu Dani: Părinţii, o specie aparte

De vorbă cu Dani: Părinţii, o specie aparte

Email Imprimare PDF

 

 

Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre  în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)

 

Acum ceva vreme ne întâlneam periodic o gaşcă de amici, băieţi şi fete, la câte o cârciumă şi stăteam ore întregi la o discuţie la bere, mici etc. Toată lumea era veselă, relaxată, se discutau cele mai variate subiecte, se făceau ironii fine (pe româneşte, mişto) se râdea şi se lua în serios câte o chestie. Stăteam toţi până spre dimineaţă.

După câţiva ani, pe rând, s-au căsătorit şi au procreat.

Ne-am mai întâlnit şi de atunci, dar totul s-a schimbat. Era altceva.

Veneau târziu şi plecau devreme. Subiectul conversaţiilor (dacă le pot spune aşa) era unul singur: copilul. Din timp în timp se ridicau să se uite în cărucior, mai apoi pe la mesele alăturate ca să-şi recupereze odrasla deja mergătoare. De fapt, 90% din timp. Se ridicau şi cei care nu erau părinţii chestiei urlătoare sau mişunătoare ca să facă de aproape observaţii tâmpite gen gugulugu! şi să aplice un ciupit de obrăjor urmat de pupici zgomotoşi.

Degeaba încercam să aduc în discuţie vreun subiect oarecare (nelegat de puericultură). Nimic. Nu eram auzit.

Ca să nu vă mai simţiţi teleportaţi în alt univers când mai aveţi de-a face cu părinţi de copii vă propun un scurt dicţionar, ca să ştiţi de fapt despre ce este vorba. Explicaţiile nu le-am scornit eu, le-am primit prin poştă de la Andrei Vasiliu, din Piatra-Neamţ, care cine ştie prin ce experienţe traumatizante a trecut de-a lungul vremii de-a ajuns să spună lucrurilor pe nume. Oricum, să ştiţi că relevarea adevărului din spatele unor afirmaţii banale vă va fi de mare ajutor atunci când aveţi de-a face cu părinţii unui copil de vârstă preşcolară. În toată această perioadă, cei care susţin că sunt părinţii copilului respectiv se vor comporta ciudat şi vor fi greu de înţeles. Citiţi cu atenţie şi veţi înţelege "de ce au înnebunit Popeştii":

 

"«Doarme dus toată noaptea» - Este tipul de informaţie pe care o anunţă, triumfător, absolut toţi părinţii de sugari. Fiţi fără grijă, toţi mint ca nişte politicieni, nu este vorba de aşa ceva. Cel mai probabil, când un părinte vă spune asta este taman invers, sugarul este antichristul în persoană, urlă încontinuu de la apusul soarelui şi până la răsărit. Daţi aprobator din cap şi folosiţi expresii neutre gen «Ah, asta e bine» sau «Slavă Domnului».

«Este foarte deştept/talentat» - Cum spunea un mare scriitor, copiii altora urlă şi aleargă ca bezmeticii, copiii noştri cântă şi dansează. Absolut orice piţifelnic de trei ani este talentat la toate, părinţii lui cred că va ajunge direct Gaudi dacă pune trei cuburi unul peste altul. Cel mai bun răspuns ar fi «poate ar trebui să-l daţi la o şcoală specială, să-şi dezvolte abilităţile». Lăsaţi-i pe ăia de acolo să le spună că micuţul este normal ca toţi ceilalţi.

«I-am dat nişte ceai de sunătoare şi am fost la o farmacie naturistă să...» - Copilul este rupt de bolnav, aşa va fi toată copilăria, pe la 7 ani va dezvolta, cel mai probabil, o gamă variată de alergii. «Întrebaţi totuşi şi un pediatru să vedeţi ce părere are» ar fi o recomandare bună.

«Ne-ajută şi mama» - De obicei e o satană revitalizată de naşterea nepotului, convinsă că are centura neagră în crescut copii, care face viaţa amară tuturor din casă şi spune, odată la câteva ore, «dacă nu aş fi eu s-ar duce totul de râpă». Cea mai bună abordare e să luaţi părintele de sex masculin deoparte şi «hai bă să merem să bem ceva, simt că ai nevoie de-o tărie».

«Noi am stabilit deja ce facultate va face» - Copilul va face pe el noaptea în pat până la 14 ani."

 

Şi astea-s doar câteva. Eu nu înţeleg de ce toată lumea, în preajma unor copii, dar mai ales în preajma unor nou-născuţi, trebuie să înceapă să se strâmbe şi să se scălămbăie, să vorbească pe un ton stricat.

Oare aşa am fost şi eu când a fost fiu-meu mic? Probabil că da. Pentru că, vorba unui poet, "lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi".

 

Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza

 

 

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 279 vizitatori şi 1 membru online

Publicitate

Banner
Banner
Banner