Ultimele stiri
Home Social Francezii racolează tineri informaticieni români

Francezii racolează tineri informaticieni români

Email Imprimare PDF

 

 

Cei mai buni tineri informaticieni români, adică acei liceeni din ultimul an de studii care vor fi recompensaţi cu premii la olimpiada naţională de profil care va începe mâine la Piatra-Neamţ, vor avea oportunitatea de a studia la universităţi din Franţa.

"Vânătoarea de creiere" a fost anunţată deja de reprezentanţii Ambasadei Franţei la Bucureşti, care vor fi prezenţi luni, 18 aprilie, în municipiul nostru pentru a organiza interviuri cu elevii care vor participa, marţi şi miercuri, la probele de baraj în vederea alcătuirii lotului lărgit al României pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale de informatică. "Am fost anunţaţi de către Ambasada Franţei la Bucureşti că-şi va trimite reprezentanţii la Piatra-Neamţ pentru interviuri cu elevii premianţi la etapa naţională a olimpiadei. Elevii selectaţi după interviuri vor participa la excursii în Franţa, excursii având ca scop prezentarea şi promovarea universităţilor din Hexagon şi a ofertelor acestora de locuri în facultăţile de informatică. Este de la sine înţeles că se va încerca sensibilizarea tinerilor informaticieni români vizavi de oportunitatea de a studia în Franţa", a declarat Florentina Ungureanu - inspector şcolar de informatică în cadrul ISJ Neamţ, secretar al Comisiei naţionale de organizare a olimpiadei de informatică.

În altă ordine de idei, inspectorul şcolar florentina Ungureanu a prezentat ieri şi "ţintarul" etapei naţionale a olimpiadei de informatică. Astfel, elevii de gimnaziu vor susţine proba de concurs şi pe cea de baraj duminică şi luni, la Colegiul Naţional "Petru Rareş". Elevii din clasele a IX-a şi a X-a vor susţine cele două probe de concurs la Colegiul Naţional de Informatică, iar cei din clasele a XI-a şi a XII-a - la Colegiul Tehnic "Gheorghe Cartianu". Cele două probe sunt programate, de asemenea, duminică şi luni. Cei mai buni dintre liceeni vor susţine probele de baraj la Colegiul Naţional de Informatică.

 

 

 

 

 

Nou ! Cititi zilnic

Crestin Ortodox


Cine e online

Avem 188 vizitatori online

Publicitate

Banner
Banner
Banner