40 de funcţionari publici din Primăria Piatra-Neamţ, 20 din Prefectură, 30 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Neamţ şi alţi 15 angajaţi ai Direcţiei de Taxe şi Impozite a municipiului Piatra-Neamţ au revenit în bănci pentru a urma cursuri gratuite de folosire a calculatorului.
Proiectul a fost obţinut de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi este finanţat din fonduri structurale în valoare totală de 3,2 milioane de euro. Funcţionarii pietreni au fost selectaţi în baza unor criterii, în întreaga ţară fiind vorba de aproximativ 12.000 de funcţionari publici care vor primi la finalul cursului un certificat european de conducere a calculatorului (ECDL). Cursul se ţine săptămânal la Colegiul Naţional de Informatică (timp de două luni), singurul acreditat ca centru ECDL pentru instruire şi pregătire.
Permisul ECDL atestă faptul că deţinătorul a promovat şapte module, respectiv un test teoretic care evaluază conceptele de bază ale tehnologiei informaţiei şi şase teste practice privind competenţa de bază a deţinătorului în utilizarea unui computer personal şi în folosirea aplicaţiilor întâlnite în activităţile curente (utilizarea computerului şi organizarea fişierelor, procesare de text, calcul tabelar, baze de date, prezentări, informaţie şi comunicare).
| < Anterior | Următor > |
|---|








