S-a scris de zor, la rubrica asta, despre polii mizeriei dintr-un apartament. Nu credeam că, după aragaz, cadă, prosoape, periuţa de dinţi şi oglinda din baie, ar mai fi scăpat vreun loc nepomenit. Am deschis însă scrisoarea primită de la Valentin Cociorvă, din Piatra-Neamţ, şi-am picat abrupt pe gânduri:
"Am descoperit în casă un loc incredibil de murdar, cu toate că e mai tot timpul în contact cu apa şi diverse produse de curăţat. Evident, nu e suportul pentru peria de veceu, care străluceşte de curăţenie şi prospeţime, de-ţi vine să mănânci pe el (exagerez, desigur: mâncarea murdăreşte, n-ai pune-o pe ceva aşa de curat).
Acum câteva zile, cineva din casă s-a gândit să curăţe şi sertăraşul pentru detergent de la maşina de spălat (voi păstra anonimatul persoanei, mai ales că n-aveţi cum să ghiciţi cine dintr-o familie ar putea avea iniţiativa de a curăţa ceva). Cu această ocazie, altcineva a pus întrebări tâmpite, de genul «Din moment ce sertarul ăla are un compartiment pentru pastile anti-calcar, înseamnă că ştiau din start că maşina se poate defecta de la calcar, n-au aflat după aia, deci nu era mai bine s-o facă dintr-un material pe care nu se depune calcarul?» Trecând însă peste aceste întrebări (la fel cum a făcut şi persoana preocupată mai mult de curăţenie decât de mafia anti-calcarului), s-a constatat că sertăraşul ăla împreună cu spaţiul din jurul său constituiau polul jegului în casă. Era atât de murdar, încât la vederea lui produsele de curăţenie se făceau mici şi fugeau să plângă într-un colţ iar laveta cu care urma să fie şters sertarul şi-a luat adio de la familie şi prieteni. Culoarea acelui loc nu putea fi descrisă drept «negru»; era mai degrabă culoarea pe care o îmbracă negrul atunci când se duce la o înmormântare şi nu vrea să pară vesel.
Pentru cei care poate n-au înţeles (mă gândesc că poate vor citi această scrisoare şi cei cunoscuţi sub denumirea ştiinţifică de «bărbaţi»), sertarul ăla e mai tot timpul plin cu apă, detergent şi balsam şi, în schimb, nu intră niciodată în contact cu rufele murdare. Chiar numele aparatului din care face parte - «maşină de spălat» - nu sugerează jegul; nu-i ca şi cum ai spune «strung carusel» sau «raboteză».
Singura concluzie logică pe care am putut să o trag, văzând ceva atât de împuţit într-un dispozitiv dedicat curăţării, a fost aceea că sertăraşul respectiv e un fel de Iisus al maşinii de spălat: se murdăreşte ca să ia asupra sa toate păcatele - mă rog, jegul - nostru."
E posibil ca domnul Cociorvă să nu fi apucat să citească instrucţiunile de folosire înainte ca onorabila persoană care se ocupă în casa aceea de curăţenie să fi pus manualul de utilizare la spălat împreună cu tricoul la care ţinea cel mai mult. Ei bine, potrivit acelor instrucţiuni, este indicat să se scoată acel sertăraş şi să se curăţe cam din trei în trei spălări. Iar explicaţia este foarte simplă: ia gândiţi-vă care este circuitul apei până vine să ia detergentul şi mai târziu balsamul din sertăraş.
Domnule Cociorvă, nu ştiu de ce dar scrisoarea dumitale mi-a adus aminte de-o poantă. Căci habar nu ai ce poţi găsi dacă te pune necuratul să cauţi. Cică ajunge Neil Armstrong pe lună. Îşi zice rolul cu "un pas mic pentru X un pas mare pentru bla-bla" şi, când colo, ce vede? Urme de paşi. Se ia după acestea şi, după o stâncă, dă de doi ardeleni de pe lângă Braşov. "No, ce faci Nil?", zic ăştia. Stupefiat americanul întreabă: "Dar voi cu ce aţi ajuns aici?" Răspunsul ardelenilor a venit prompt: "um cu ce? Cu brânză!" (Asta ca să vă reamintiţi că săptămâna viitoare se face din nou, în Piatra-Neamţ, târg cu produse tradiţionale.)
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
