Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Hristos a înviat! E minunat în noaptea de Paşte. Toată lumea evlavioasă, politicoasă, cuviincioasă. Se cântă murmurat "Hristos a înviat", aşa, cu o anume timiditate surprinsă în faţa misterului. Oamenii îşi fac loc unii altora, îşi dau lumină, îşi zâmbesc. Eu am primit chiar o lumânare dintr-aceea în pahar de plastic roşu, de la un necunoscut care m-a văzut cum mă chinui în vânt cu ce aveam.
După care, de-a doua zi am revenit (şi ne-am revenit) la înjurăturile din trafic, privirile ucigaşe, îmbrâncelile de prin magazine, cuţitele înfipte-n spate.
Ah, da, iubesc noaptea de Paşte. E chiar unică-ntr-un an. Şi precum alegerile, ar trebui repetată zilnic.
Cel mai mult mi-ar plăcea să retrăiesc bucuria Paştelui aşa cum o făceam când eram copii. Doamne! câte năzdrăvănii mai făceam! Eu şi neastâmpăraţii cu care mi-am petrecut copilăria. Mi-a amintit de acele vremuri scrisoarea lui Marius Constantin Popa din Piatra-Neamţ care, atunci când era mic, concura lejer cu "Denis - pericol public". Ne spune că avea o energie incredibilă, însă şi-o risipea numai şi numai pe prostioare. Ei bine, pe când avea el vreo 4 anişori pe muchie, merge la slujba de Înviere la ţară, cu bunicii. Toate bune şi frumoase până au îngenuncheat cu toţii. Atunci puştiul se suie în spatele bunicii şi strigă de răsună biserica: "Diiiii, căluţuuuu!".
Noi, când eram mici, aveam un alt joc preferat. Ne duceam la biserică, la Înviere, ne strecuram printre băbuţe, aşteptam momentul în care acestea îngenuncheau şi le prindeam fustele cu ace de siguranţă de preşurile din biserică. Ei, ce hilizeală mai era când se ridicau bietele femei, spectaculos, cu tot cu preşuri!
Dar să revenim la scrisoare domnului Popa: "Poate vă mai amintiţi celebrele sticle de coniac în forma de ţărăncuţă de pe vremuri. Aveau şi ai mei una, pe care o umpluseră cu vişinată de casă. Pe când aveam vreo 3 ani, de Paşti, era lume multă la noi şi, când mancau toţi, eu n-am vrut să mănânc, că deh, mofturi de copil. Când terminaseră adulţii de mâncat, mama a vrut să mă culce, pentru că era deja târziu. Pe mine, în schimb, mă lovise foamea. Cu toţi invitaţii pe cap, mama m-a trimis la bucătărie, mi-a pus de mâncare şi m-a lăsat singur să mănânc. Dintr-un colţ, mi-a făcut cu ochiul ţărăncuţa de care vă ziceam mai înainte. În sticlă mai era puţin, aşa, cam cât piedestalul din partea de jos. Nu ştiam ce conţine şi am luat şi eu o gură. Era dulce, aşa că am mai luat un pic. Şi-ncă un pic... Nu mai ştiu cât am băut, dar după ce m-am ameţit bine, am băgat capul pe uşa de la sufragerie unde erau musafirii şi am întrebat-o pe mama dacă mai are suculeţ din ăla bun... Vă daţi seama ce s-a petrecut apoi, când cei mari şi-au dat seama că sunt criţă."
Acuma, să ştiţi că şi cei care vin din urmă sunt vrednici. Anul trecut, în noaptea de Înviere, fetiţa de 5 ani a unor prieteni a fost la un pas să se căsătorească. Ne aflam în faţa bisericii, când s-a întâlnit cu un coleg de grădiniţă. Ce-a urmat a fost o curte cum n-am mai văzut nici în filme. Băieţelul era ca băgat în priză. Cu o viteză uluitoare, a apelat, pe rând, la toate metodele posibile şi imposibile de cucerire. I-a arătat stelele, i-a fluturat pe la nas nişte maşinuţe pe care le avea la el, ba chiar a invitat-o la duş. "Hai să mergem să facem duş şi după aia ne căsătorim", i-a zis, moment în care l-am văzut pe tatăl fetei cum devine livid. Punctul culminant a fost la plecarea către case, când puştiul şi-a anunţat părinţii că nu mai vine cu ei, se duce cu fata. S-a intervenit ferm din partea adulţilor şi lucrurile s-au potolit, iar cei doi copii au intrat necăsătoriţi în grupa mare, unde se află şi-n ziua de azi.
Ţinând cont că în ultimele zile ficaţii drept-credincioşilor s-au văzut puşi la grea încercare, înţeleg că aveţi nevoie de linişte şi odihnă. Aşa că ne oprim aici din povestit. Deocamdată.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
