Patru bebeluşi s-au născut în noaptea Învierii şi în primele două zile de Paşte.
Cu puţin înainte de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, s-a născut un băieţel de 3,250 kilograme, iar la câteva minute după ora 12.00 noaptea, când lumea lua lumină sfântă, o femeie de 34 de ani a născut o fetiţă, dar de 3.200 grame. Toţi copiii veniţi pe lume în aceste zile de sărbătoare creştină sunt sănătoşi. Nici o gravidă nu a pus probleme la naştere, trei dintre ele dând naştere pe cale naturală, iar una prin cezariană.
Cadrele medicale spun că nu au fost probleme nici cu mamele, starea lor fiind acum bună, însă comparativ cu anul trecut în perioada sărbătorilor pascale, când 8 copii au venit pe lume, acum au fost mai puţine naşteri.
| < Anterior | Următor > |
|---|








