Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Sunt multe lucruri la care bărbaţii, oricât s-ar lăuda, nu se pricep absolut deloc. De pildă, schimbatul unui robinet, reparatul unei maşini, dar mai ales fotbalul (dacă se pricep, de ce nu-s toţi milionari la Pronosport şi, mai ales, de ce ţin cu Steaua?) După meciul din Liga Campionilor, de miercuri seara, m-am convins că nici fotbalul de pe la noi nu are vreo legătură cu fotbalul.
Aşa cum am stabilit de la-nceput, nu vorbim aici despre fotbal, dar despre comentatori şi comentarii, ce ziceţi? A deschis subiectul Nicolae Tănasă, din Piatra-Neamţ, care ne-a trimis mai demult o scrisoare despre comentatorii sportivi. Nu mai ţin minte exact care o fi fost meciul ce l-o fi determinat să scrie ce ne-a scris, oricum nu contează. Toţi şi toate sunt o apă şi-un pământ.
"Când eram mic, vroiam să mă fac, atunci când o să fiu mare, comentator sportiv (realizasem deja că în comunism nu poţi să ajungi împărat - şi, chiar dacă ai fi reuşit, nu-ţi folosea la nimic, pentru că Republica Socialistă România, fiind un bastion al păcii, nu era locul ideal pentru un geniu militar).
Prin anii '80, când eram eu mic, comentariul sportiv era, la fel ca fotbalul, în faza romantică. Nu existau comentariile tehniciste de astăzi, nu existau Andrei Vochin şi Cornel Dinu şi nu se inventaseră termenii de «verticalizare» şi «fluidizare pe flancuri» (de fapt, tehnic vorbind, Dinu şi Vochin existau, dar primul nu sub formă de profesor, iar micuţul Vochin se juca de-a altceva, că sigur n-avea loc în nici o echipă dacă nu era proprietar de minge de piele).
Comentariul sportiv mergea încă pe multă metaforă (e drept, vorbim de perioada anterioară lui Ionel Stoica, autorul memorabilului vers «iarba verde a gazonului»), iar un meci de fotbal se transmitea, practic, cu ajutorul a doar 15-20 de expresii.
Toate transmisiile directe începeau cu «bine aţi venit pe cochetul stadion...», după care «se treceau în revistă cele două formaţii» (de regulă, echipa mai slabă era prezentată drept «mică, dar inimoasa echipă»). Execuţiile tehnice cunoscute erau «torpila» (actualul trasor sau, în traducerea lui Emil Grădinescu, «un şut sănătos, dragi prieteni»), «centrarea-covrig» (actuala «centrare utilizabilă») şi «pasa telefonată» (echivalentul pasei inteligente de astăzi). Orice plonjon al portarului era o «robinsonadă», iar două driblinguri la rând desemnau o «cascadă de driblinguri» (la noi pe maidan, cascada de driblinguri era marcată întotdeauna prin cuvintele: «v-am făcut mucii hăţuri, băăăăi!»).
Dar cea mai frumoasă expresie folosită de comentatorii de fotbal din anii '80 era «mingea trece peste un buchet de jucători». Vă daţi seama cam cum arăta un bucheţel format din Bumbescu, Iovan şi Coraş?"
Domnule Tănasă, nu ne-aţi spus nimic despre "fanta de lumină". Hm, pentru că tot suntem la acest subiect, nu pot trece cu vederea remarca unui coleg cu spirit de observaţie: "Aţi sesizat că, imediat ce îţi intră sub piele, orice femeie care urăşte fotbalul devine cel mai înfocat suporter al adversarelor echipei tale de suflet?", întreba el într-o doară. "Să spunem, de pildă, că ţii cu Steaua - prietena ta îşi va descoperi brusc o bunică dinamovistă, care s-a îngropat înfăşurată în steagul alb-roşu şi şi-a lăsat o parte din avere clubului. În maximum două zile, vei descoperi stupefiat că această făptură delicată, iubitoare de teatru şi balet, e capabilă să înveţe cu repeziciune toate scandările obscene ale galeriei, pe care ţi le va recita mândră la fiecare meci. De asemenea, această femeie de o bunătate sufletească rară, întâlnită doar la Maica Tereza, se va bucura enorm la fiecare gol încasat de echipa ta, bucurie exprimată în gesturi şi cuvinte simple, specifice stadioanelor şi teatrului experimental."
Am stat, m-am gândit şi i-am dat dreptate. Vreţi exemple rupte din viaţă? Sunt convins că aveţi destule, nu vreau să vă mai plictisesc: "da' cine joacă, dragă, handicapaţii ăia ai tăi?", "iar or să ia bătaie, nu înţeleg de ce te mai uiţi" etc. Ba chiar să jur că Romeo ţinea cu Chievo Verona şi Julieta, numai de-a naibii, cu Hellas Verona.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
