Oficialii Ministerului Educaţiei au luat taurul de coarne, cum se spune, şi au transmis unităţilor de învăţământ din Neamţ, via Inspectoratul Şcolar, o adresă (896/2011) prin care le pune în vedere să nu care cumva să achite în acest an cadrelor didactice drepturile salariale restante consfinţite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi executorii. Altfel spus, şcolilor li se interzice să respecte deciziile magistraţilor - temeiul de drept al acestui demers reprezentându-l mult dezbătuta Ordonanţă de Urgenţă 71/2009, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă 45/2010.
"Plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială pentru personalul din sectorul public, se face potrivit prevederilor OUG 71/2009 cu modificările şi completările ulterioare", se arată în adresa ministerială, care a ajuns vineri la cunoştinţa directorilor şi contabililor şcolari.
Reamintim că OUG 71/2009, modificată prin OUG 45/2010 prevede că plata drepturilor salariale restante, aşa cum sunt ele stabilite prin hotărâri judecătoreşti, se va face eşalanat, după cum urmează: 34% în 2012, 33% în 2013 şi tot 33% în 2014.
Numai în Neamţ, valoarea totală a restanţelor salariale recunoscute de
magistraţi (în baza prevederilor Legii 221/2008) se ridică la 86.638.141 de lei.
| < Anterior | Următor > |
|---|








