Ceea ce ar fi trebuit să fie un simplu proiect fotografic derulat în cadrul Colegiului Naţional de Informatică Piatra-Neamţ s-a transformat într-o adevărată belea atât pentru realizatorul acestuia cât şi pentru cinci dintre colegii săi.
Tudor Platon, acesta este numele realizatorului proiectului fotografic având ca temă instantanee din viaţa şcolii, a realizat câteva poze în care a surprins (afirmă el), respectiv a regizat (consideră conducerea colegiului) ipostaze nu tocmai conforme cu ceea ce înseamnă un comportament "model" al unor elevi. Cinci dintre colegii săi, toţi elevi în clasa a XII-a, apar în câteva fotografii în timp de fumează ori joacă poker în incinta şcolii. Tudor Platon nu a avut inspiraţia să se autocenzureze vizavi de materialele foto realizate, ba mai mult el le-a postat pe internet. Urmarea: el şi cei cinci protagonişti au fost transferaţi disciplinar în urma deciziei luate în consiliul profesoral al colegiului.
"Nu am avut posibilitatea să intervin în acest caz"
Detalii despre cazul celor şase elevi care au păţit-o pentru că au arătat o altă faţă a unui liceu renumit ne-a oferit inspectorul şcolar general Luminiţa Vîrlan. Ea a discutat atât cu Tudor Platon, cât şi cu directorul Colegiului Naţional de Informatică - Genoveva Irimia şi a ajuns la concluzia că adevărul este undeva la mijloc. "Din păcate, de la o joacă, e drept având în spate un talent de necontestat al lui Tudor Platon, s-a ajuns la măsuri sancţionatorii destul de dure. Pentru că, trebuie subliniat, aceşti elevi nu au fost exmatriculaţi, ci transferaţi disciplinar la Colegiul Tehnic "Gheorghe Cartianu". Ei vor putea, aşadar, să-şi finalizeze studiile, să susţină examenul de bacalaureat şi apoi să-şi vadă de prorpiile vieţi. Am discutat cu Tudor, care mi-a prezentat o serie de instantanee fotografice. El mi-a mai spus că ceea ce l-a determinat să posteze imaginile pe internet a fost dorinţa de a accede într-un fel de club exclusivit al fotografilor români (Şcoala de Fotografie Documentară Oskar - n.r.). Talent are, dar a avut proasta inspiraţie să facă publice acele fotografii fără consimţământul celor care apar în ele. Pe undeva, atitudinea intransigentă a profesorilor de la Colegiul Naţional de Informatică este explicabilă, dar nu în totalitate. Consider că normal ar fi fost să aibă discuţii cu elevii implicaţi, nu să-i anunţe că vor fi transferaţi disciplinar - chiar dacă decizia a fost luată în unanimitate de voturi în Consiliul profesoral. Tudor Platon afirmă că fotografiile sunt «pe bune», că nu există nicio regie. Pe de altă parte, doamna director Irimia susţine că pozele sunt regizate. Cred că adevărul este undeva la mijloc, pentru că în şcoli nu se petrec doar lucruri de care suntem mândri, dar nici nu se poate spune că acele imagini reprezintă cartea de vizită a colegiului. Eu nu am avut cum să mă implic în această poveste, decizia aparţinând, potrivit regulamentalor, reprezentanţilor şcolii. La rediscutarea cazului celor şase elevi s-au înregistrat două abţineri (doamna director Irimia şi reprezentantul elevilor), ceilalţi membri ai consiliului votând pentru aplicarea sancţiunii disciplinare", a spus inspectorul şcolar general Luminiţa Vîrlan.
"Eu cred că Tudor a pozat fenomene care chiar există"
Varianta cu şi mai multe amănunte a poveştii apare prezentată pe blogul lui Egyed Ufó Zoltán, responsabilul Şcolii de Fotografie Documentară Oskar (pentru care Tudor a realizat proiectul fotografic): "În data de 4 decembrie 2010 Tudor s-a înscris ca ucenic în şcoala noastră, adică în Grădiniţa de Fotografie Documentară Oskar, şi a primit ca temă de casă să facă un subiect din viaţa lui zilnică. El a ales ca titlu «Elev în clasa a XII-a». (...) În data de 7 martie am primit de la el proiectul cap-coadă şi pe 14 martie l-am pus pe situl şcolii, în galerie. Pe 22 martie Tudor m-a rugat să scot pozele din galerie pentru că are probleme la şcoală. Le-am scos, adică proiectul a dispărut de pe net. Au trecut două săptămâni în linişte, părea că apele s-au liniştit, dar într-o zi de vineri m-a sunat Tudor să mă anunţe că a fost exmatriculat împreună cu alţi cinci colegi care apăreau în poze. Au urmat săptămâni de negocieri, discuţii cu profesorii, cu diriginta, cu doamna director, cu doamna inspector şi cu colegii daţi afară plus părinţii lor, până când într-o bună zi consiliul profesoral a decis definitiv că cei şase trebuie să părăsească şcoala. S-au şi transferat imediat la altă şcoală, dar au urmat şantaje şi şantaje, cum că n-o să li se semneze transferul dacă nu semnează că aceste imagini n-o să apară nicăieri niciodată. Acum transferurile s-au terminat şi copiii se pregătesc de bac. (...) Din 24 de imagini câte are proiectul, trei sunt mai supărătoare. În prima poză incriminată un băiat se uită la ora de informatică la o fată pe net (fata este îmbrăcată). În cea de a doua câţiva copii fumează în subsolul şcolii, iar în cea de a treia câţiva elevi joacă cărţi pe catedră, după ore. (...) Eu personal cred că Tudor a pozat fenomene care chiar există, doar că profesorii lui trăiesc acum o criză de ipocrizie".
Cine este Tudor Platon
Tudor Platon, acum elev al Colegiului Tehnic "Gheorghe Cartianu" este considerat de cunoscători drept una dintre marile speranţe ale viitorului fotografiei documentare si etnografice românesti. Lucrările sale au apărut în cadrul mai multor expoziţii de grup, dar a avut şi prima expoziţie individuală în luna octombrie 2010, la Teatrul Tineretului. După terminarea liceului doreşte să urmeze cursurile Universităţii naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică.
| < Anterior | Următor > |
|---|








