Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Luna asta a început furtunos. Pe 1 Mai m-am trezit buimăcită, cu noaptea-n cap, pentru că peste tot la ştiri dădeau că a fost cutremur. Am înţepenit, cu mutra mototolită de supoziţii ad-hoc. În asemenea momente, realizezi că fracţiunea de secundă e foarte productivă. Am evaluat, inginereşte, pereţii blocului, m-am liniştit şi-am început să mă uit mai relaxată la TV. Am auzit numai cronici cutremurătoare. Deşi nu s-a simţit nici atâtica, puzderie de martori oculari tahicardici îşi relatau, agramat şi colorat, coşmarul tectonic.
Culmea, nu l-am găsit pe niciun canal pe renumitul Hâncu. M-am mulţumit cu alţi doi specialişti, contactaţi telefonic de posturile de ştiri. Unul spunea că acest cutremur e binevenit, că a mai detensionat falia, şi că asta înseamnă că n-o să avem în curând vreun seism catastrofal. Celălalt expert însă nu exclude deloc posibilitatea unui cutremur tragic, într-un viitor apropiat. Mi-a părut rău că n-am închis televizorul după primul specialist, cel cu gândire pozitivă. L-am închis dupa al doilea, ca să mă închin.
Luni, tot cu noaptea-n cap, mă loveşte altă ştire bombă. Carevasăzică, ni l-au ucis pe Osama! Aşa ar începe, actualizat, romanul "Peripeţiile Bravului Soldat Svejk în Razboiul Mondial". Svejk nu ştia despre care Ferdinand era vorba; şi cei care au prezentat la noi primele ştiri, s-au încurcat: am auzit de vreo două ori că a fost împuscat în cap Obama şi m-am cam speriat, a propos de pacea globală. Oricum, Osama şi Obama sunt personaje de departe, iar noi avem o mulţime de confuzii similare la îndemână.
Ia uitaţi ce ne-a povestit colega noastră Sabina:
"Zilele trecute am fost invitată de o prietenă la o piesă de teatru. Ţin să precizez de la bun început că prietena e din Iaşi, iar spectacolul avea loc la Teatrul Naţional «Vasile Alecsandri».
Potrivit invitaţiei verbale, «Viaţa mea sexuală», aşa se numea piesa, trebuia să înceapă la ora sapte seara. Şi la sapte fără un sfert eram acolo. După vreo cinci munute de aşteptat singură în hol, am început să intru la bănuieli. Piesa era prezentată ca un mare succes, nu puteam fi eu singurul spectator... La un moment dat, apare o femeie îmbrăcată cu un halat bleu şi cu un batic galben pe cap. Deduc că e femeia de serviciu. Nu apuc să zic ceva, că mă şi ia în primire. «Duduie, cred că ai greşiti! Sala e închisă. A mai venit cineva şi a întrebat de nu ştiu ce conferinţă despre erotism, da nu e aici!». Nu mai stau să-i expun şi varianta mea. Eram mulţumită că mi-a spus că în acea sală nu are loc niciun eveniment. Era tot ce vroiam să ştiu. Mulţumesc şi mă reped în stradă după un taxi. Noroc că staţia de taxiuri era aproape. Mă urc într-o maşină şi când mă uit cu atenţie, stupoare! Era acelaşi taximetrist care mă adusese până acolo. M-aş fi luat de el, dar n-am apucat. «Nu e aici, asa-i? Drept să vă spun m-am gândit eu că nu are cum să fie aici, dar dacă aşa aţi spus.. .din câte am auzit şi eu pe la colegi, programul ăsta cu sexualitatea, sau cum i-aţi spus dumeavoastră e în cealaltă parte a oraşului», mi-a zis zâmbind pe sub mustăţi. I-am zâmbit şi eu, fals, şi i-am spus pe un ton puţin răstit că vreau să ajung la teatru. A pornit maşina şi n-a mai scos nicio vorbă până la destinaţie. Cea corectă, speram eu. Cert e că la coborâre nu mi-a dat niciun rest. Mi-a luat cu neruşinare aproape doi lei în plus. N-am mai comentat.
Am urcat grabită scările teatrului, am intrat val-vartej pe uşă, am trecut pe lângă o tipă machiată strident după care, în cele din urmă am ajuns unde îmi doream, adică în sala de spectacol. Nu mă întrebase nimeni de bilet. Acest lucru mi s-a părut ciudat, dar am zis că piesa e începută şi probabil că nu se aşteptau să mai vină careva. În sală, vreo 20 de oameni ca sa fiu indulgentă. Pe scenă, un tip şi o tipă dialogau în semiîntuneric. Caut la lumina telefonului un loc liber şi mă asez. Lângă mine, o namilă de vreo 100 de kile bolborosea ceva. Mi se părea de un prost gust total să vorbeşti la teatru.
De pe scenă se auzeau tot felul de sunete, neinteligibile. După 15 minute mă ridic şi plec.
Din faţa clădirii trimit mesaj prietenie mele să iasă şi ea. În timp ce aşteptam ochii îmi cad pe un afiş: «Sexualitatea şi eliberarea prin erotism», ediţia a II-a, conferinţă organizată de MISA".
Eu, mai demult, am păţit-o şi mai rău, dar nu vă povestesc pentru că apoi râde de mine întreg universul.
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
