Nu vorbim de politică, nu vorbim de fotbal (prea se pricepe toată lumea la astea)! Conversăm de dragul conversaţiei, pornind de la subiectele propuse de voi. Aştept scrisorile voastre în fiecare zi, scrisori în care să-mi povestiţi despre ce vreţi voi, apoi discutăm despre subiect şi o să cerem şi câteva păreri. (CELE MAI FRUMUŞELE LE ŞI PREMIEM!)
Aţi văzut Arizona Dreams? Mai ţineţi minte "This is a film about dramatic relationship between a man and a fish"? "Omul gândeşte. / Calul gândeşte. / Oile gândesc. / Vaca gândeşte. / Câinele gândeşte. / Peştele nu gândeşte. / Peştele este mut. / Pentru că peştele ştie. / Totul." Am ajuns să-mi fie dor de peştele de sticlă al bunicii. Măcar ăla nu ar fi râs de mine văzând cum umblu de-a buşilea prin cameră împreună cu fiu-meu după trenuleţe, maşinuţe şi diverse chiţibuşuri. Nu mi-aş fi închipuit niciodată că un peştişor dintr-ăsta, de acvariu, cât un deget de lung, m-ar putea privi cu ironie. Dar s-a întâmplat, pe cinstea mea. Se întâmplă. Mai mult, uneori l-am surprins uitându-se la mine cu o ură evidentă. Am senzaţia că încearcă să-şi crească o dantură, cum a văzut deunăzi la televizor, în documentarul ăla despre Marele Alb. Nişte dinţi ascuţiţi şi otrăvitori, ca să-mi halească trei degete deodată când mă apropii de el. Azi i-am arătat caninii mei, drept răspuns. În loc să se sperie, a privit cu interes. Am senzaţia că şi-a luat, mental, notiţe. Trebuie să-mi amintesc să mut Moby Dick în altă bibliotecă, sunt sigur c-o citeşte telepatic.
Şi, în plus, am mai primit şi-o poveste pescărească de la Cristian Gheorghiu, din Piatra-Neamţ.
"Aveam vreo opt ani când am fost prima oară într-o vacanţă pe malul Dunării. Stăteam într-un sat la nişte prieteni ai unor prieteni de familie şi nu ştiu cum s-a întâmplat dar tocmai atunci un vecin de-al acestora, ce stătea mai în deal, a prins un somn de paişpe kile; se spunea că avusese pe puţin trei metri şi că, pentru a-l căra acasă, trimisese după fii-su să vină cu căruţa. Băieţii de pe stradă care-l văzuseră jurau pe roşu că peştele putea înfuleca un om întreg, iar unii erau de părere că era clar mai tare ca un rechin (practic, îl dovedea la orice oră).
Ca puştan, mi-am făcut repede socoteala că o ştiucă la vreo şapte kile mi-ar ajunge să devin celebru. Seara, am strâns gaşca şi le-am pus în vedere băieţilor să-şi facă rost de undiţe şi momeală, că a doua zi mergem la pescuit (de de-ale gurii, evident, n-aveam nevoie, că urma să mâncăm peştele prins).
A doua zi, înadins n-am plecat cu noaptea-n cap, aşa cum fac pescarii: riscam să nu ne vadă nimeni. În ce mă priveşte, reuşisem să fac rost de la gazdele noastre de o lansetă nou-nouţă, cu care eclipsam de departe întreaga adunare; ceilalţi târau după ei nişte beţe prăpădite de bambus, pe care le găsiseră zăcând aruncate prin magazii. În fruntea cinstitei adunări, am pornit mândru, încercând să nu mă-mpiedic în cizmele pescăreşti împrumutate de la un băiat cu vreo cinci ani mai mare ca mine, şi urlând oricui ne-ntreba, pe după gard: «Am plecat la pescuit, băăă!»
Din nefericire, nici lanseta, nici cizmele pescăreşti nu mi-au fost de vreun ajutor; toată ziua, nu s-au prins în undiţă decât două cioate de lemn - e drept că, la un moment dat, firul a zvâcnit cu aşa o putere, încât am conchis cu toţii că trebuie să fi fost un biban de cel puţin cinci kile («Ei, dac-aveam un fir ca lumea, îl scoteam sută-n mie!»). Nici băieţii n-au avut mai mult noroc; de bună seamă, peştele nu era la curent cu faptul că urma să devenim nişte mari pescari.
Ne-am întors spre seară, lihniţi de foame şi cu feţele umflate de pişcături de ţânţari. Din nefericire, dimineaţă făcuserăm atâta tam-tam, încât acum nu ne mai puteam arăta pe stradă aşa, fără nici un peşte. Ne-am furişat printr-o râpă din apropiere; eu am ajuns acasă sărind prin curtea unui vecin. Tocmai sprijineam hoţeşte lanseta de peretele case, ca să nu mai dau ochii cu nimeni, când îl aud pe stăpânul casei strigându-mă: «Măi nepoate, hai cu peştele ăla odată, că e gata mămăliga!». «Degeaba-i gata, nea Nicule», zic, «că nu trage deloc la mămăligă!»"
Eu n-am nicio legătură cu pescuitul, dar povestea mi-a dat o idee nouă pentru a-mi linişti peştele din acvariu. Mă gândesc că aş putea să las prin apropiere, o carte de bucate, deschisă ca din întâmplare, la capitolul cu preparate din peşte...
Scrieţi-i lui Dani pe adresa Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş, nr. 39 sau pe e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
| < Anterior | Următor > |
|---|
